X

Poliţia germană îi caută-n toată Europa pe instigatorii la violenţe din timpul summit-ului G20

Poliţia germană a lansat o operaţiune de căutare în mai multe ţări din Europa pentru prinderea a patru suspecţi în legătură cu o serie de incendii provocate în oraşul Hamburg, nordul Germaniei, în timpul revoltelor violente de anul trecut de la summitul G20, relatează marţi dpa, potrivit agerpres.

Pagubele provocate de incendiile de pe bulevardul Elbchaussee din Hamburg au fost estimate în iulie 2017 la 1,5 milioane de euro.

Citeşte şi: Accident teribil în Iran. 19 oameni au murit în coliziunea dintre un autobuz şi o cisternă – VIDEO

Poliţia a publicat marţi fotografii ale suspecţilor – trei bărbaţi şi o femeie – şi a cerut informaţii care să ajute la găsirea lor.

“Aceştia sunt principalii vinovaţi pentru revoltele din timpul G20”, a declarat Jan Hieber, şeful unei forţe speciale a poliţiei. El a adăugat că cei implicaţi nu au demonstrat în baza dreptului la întrunire: “A fost o operaţiune comando menită să răspândească teama şi teroarea”, a spus el.

Citeşte şi: Un avion militar rusesc a dispărut de pe radar deasupra Mediteranei – VIDEO

Poliţia bănuieşte că suspecţii au venit din străinătate. Acţiunea se concentrează în Franţa, Italia, Spania şi Elveţia – unde în luna mai au avut loc percheziţii în apartamente unde se bănuieşte că s-au aflat cei implicaţi.

Summitul G20 din iulie 2017 de la Hamburg a fost umbrit de violenţe, majoritatea comise de extremişti de stânga. Pe 7 iulie 2017, circa 220 de demonstranţi au întins deşeuri pe bulevardul Elbchaussee, au incendiat vehicule şi au atacat maşini ale poliţiei aflate în misiune de patrulare. 

Tags: bulevardul ElbchausseeElvetiafrantaG20germaniaHamburgitaliaspaniasummit
Categorii: Diaspora