
Tag24
Poliţia germană a început să investigheze scrisori ce conţin ameninţări cu moartea şi care au fost trimise de extremişti de dreapta către politicieni şi presă, informează marţi dpa, potrivit agerpres.
Biroul Federal al Poliţiei Criminaliste a Germaniei şi mai multe dintre filialele sale din landuri examinează scrisori ce conţin ameninţări cu moartea împotriva unor politicieni, procurori şi jurnalişti, a anunţat marţi reţeaua de redacţii germane RND.
Citeşte şi: Un avion PLIN cu ajutoare medicale S-A PRĂBUŞIT în Somalia. TOŢI cei aflaţi la bord au murit!
Ameninţările au fost primite de doi membri ai parlamentului german, Bundestagul, doi parlamentari regionali, un procuror, nouă birouri editoriale şi o firmă de avocatură din Berlin, potrivit RND, care a văzut conţinutul scrisorilor.
Scrisorile arată că expeditorul este aşa-numita “orchestră a loviturii de stat”, care s-a făcut remarcată de mai multe ori în trecut prin ameninţări cu moartea similare.
Citeşte şi: Antiaeriana siriană a interceptat mai multe rachete israeliene
Scrisorile sunt semnate cu “Sieg Heil” şi “Heil Hitler” şi pretind că expeditorii au suficientă muniţie pentru a ucide toţi destinatarii, potrivit RND. În ianuarie, parlamentarul din Bundestag Karamba Diaby a primit o ameninţare cu moartea similară, care se presupune că a venit de la acelaşi expeditor.