X

Poliţia germană patrulează în Marea Nordului şi Marea Baltică după exploziile de la Nord Stream

Poliţia germană patrulează în Marea Nordului şi Marea Baltică cu “toate forţele disponibile” după exploziile care au avariat gazoductele submarine Nord Stream provenind din Rusia, a afirmat vineri ministrul german de interne, Nancy Faeser, transmite AFP, potrivit agerpres

“Luăm în serios ameninţările actuale şi ne protejăm”, a declarat Nancy Faeser pentru jurnalul Sueddeutsche Zeitung.

Citește și : Putin anunţă anexarea regiunilor Doneţk, Lugansk, Zaporijie şi Herson- VIDEO

Unităţile de poliţie, în special elicoptere şi forţele speciale maritime, dispun de “capacităţi speciale pentru a interveni în situaţii periculoase”, a adăugat ministrul.

Gazoductele Nord Stream, care au fost închise de la sfârşitul lunii august, au fost artere cruciale pentru a asigura livrarea de gaz rusesc în Germania. Originea exploziilor nu este cunoscută deocamdată.

Germania “va sprijini ancheta comună” asupra incidentului cu Danemarca şi Suedia, le-a declarat vineri cancelarul Olaf Scholz omologilor săi din cele două ţări într-un apel video.

Totul sugerează că este un “act deliberat de sabotaj”, a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului, Steffen Hebestreit.

Citește și : Stoltenberg: Forțele NATO din Marea Baltică și Marea Nordului ajută la investigarea exploziilor Nord Stream

Împreună cu partenerii săi din Uniunea Europeană şi NATO, Germania va “întări pregătirea şi protecţia împotriva sabotării infrastructurilor critice”, a adăugat el.

Norvegia, care a devenit primul furnizor de gaze naturale al Europei, a acceptat vineri contribuţii militare din partea Franţei, Germaniei şi Marii Britanii pentru a-şi securiza sectorul petrogazier, reaminteşte AFP.

Tags: danemarcagermaniaNancy FaeserNord StreamrusiaSuedia
Categorii: Diaspora