X

Poliţia italiană a descoperit arme de foc ascunse într-un magazin de fructe

Poliţia italiană a arestat două persoane după descoperirea unei importante ascunzători de arme de foc, inclusiv Kalaşnikov şi mitraliere, într-un magazin de fructe din Napoli, au anunţat autorităţile într-un comunicat emis vineri, informează Reuters, potrivit agerpres

În imaginile poliţiei pot fi văzuţi ofiţeri de poliţie în timp ce inspectează un depozit aflat în interiorul magazinului, unde au fost găsite zece pistoale, şase arme Kalaşnikov, cinci mitraliere, două veste antiglonţ, un dispozitiv exploziv rudimentar şi muniţie.

Citește și : SOS Satele Copiilor anchetează abuzurile sexuale în structurile sale din Africa şi Asia

O sursă din cadrul poliţiei a declarat că armele aparţin probabil clanurilor mafiote Camorra care operează în regiune.

De asemenea, au fost găsite aproximativ 13 kilograme de haşiş şi marijuana în magazinul din cartierul Bagnoli, o suburbie situată în vestul oraşului portuar din sudul Italiei.

Operaţiunea s-a desfăşurat joi seară, a precizat poliţia adăugând că cei doi suspecţi arestaţi – proprietarul magazinului, în vârstă de 41 de ani, şi unchiul său, de 74 de ani, sunt de origine italiană şi nu au antecedente penale.

Citește și : Bundestagul aprobă înfiinţarea Fundaţiei Helmut Kohl

Tags: KalaşnikovmagazinNapoli
Categorii: Diaspora