Poliţia italiană îi caută pe mafioţii din ‘Ndrangheta care se ascund în România

Publicat:

Italia a anunţat miercuri o vastă operaţiune a poliţiei în peninsulă, în Germania, în Spania şi în România împotriva ‘Ndrangheta, cunoscuta mafie din Calabria (sud), relatează France Presse şi DPA, potrivit agerpres.

‘O operaţiune a poliţiei judiciare denumită ‘PLATINIUM-DIA’ împotriva ‘Ndrangheta este în curs de desfăşurare în Germania, în România, în Spania şi pe întreg teritoriul naţional’, menţionează un comunicat al Direcţiei naţionale de investigaţii antimafia (DIA) din Italia.


Citeşte şi: Joe Biden vrea să se vadă cu Putin luna viitoare – Black News

Această operaţiune este coordonată de Parchetul din Torino, capitala regiunii Piemont (nord), precizează comunicatul.

Operaţiunea vizează două clanuri ale ‘Ndrangheta – familia Agresta şi familia Giorgi – aceasta din urmă fiind acuzată de trafic internaţional de droguri, în mai multe regiuni din Italia şi în Germania.

Peste 200 de membri DIA, 100 de poliţişti şi jandarmi, susţinuţi de elicoptere şi unităţi de câini special dresaţi, precum şi un regiment militar iau parte la această operaţiune în Italia, în timp ce ‘500 de agenţi’ participă în celelalte trei ţări, conform sursei citate.

În cursul raidurilor efectuate au fost puse sub sechestru bunuri, inclusiv imobiliare, în valoare de ‘mai multe milioane de euro’ şi au fost arestaţi mai mulţi suspecţi.

O conferinţă de presă a parchetului din Torino şi a anchetatorilor implicaţi în această operaţiune a fost anunţată pentru 09:00 GMT.

Potrivit publicaţiei La Repubblica, bandele ‘Ndrangheta aveau legături în sudul Germaniei, în landul Baden-Wuerttemberg în regiunea lacului Constance. Infractorii aveau legături şi în Spania şi în România.

Mai multe sute de anchetatori sunt implicaţi în această operaţiune de amploare. Clanurile ‘Ndrangheta sunt acuzate de trafic de droguri.

Citeşte şi: Dreapta spaniolă câştigă alegerile regionale din Madrid – Black News

‘Ndrangheta calabreză a depăşit de mult timp Cosa Nostra siciliană în calitate de cea mai mare organizaţie mafiotă din Italia, fiind considerată unul dintre cele mai puternice sindicate ale crimei organizate din lume din cauza controlului exercitat asupra cele mai mari părţi a cocainei care intră în Europa.

Chiar dacă domină traficul internaţional de droguri, mafia calabreză este de asemenea implicată în tranzacţii cu arme, spălare de bani, afaceri în sectorul construcţiilor şi în alte sectoare economice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.