Poliţia londoneză caută patru bărbaţi după un atac asupra unui student din Singapore

Publicat:

Poliţia britanică a anunţat miercuri că este în căutarea a patru suspecţi după un atac asupra unui student din Singapore, pe fondul creşterii rasismului legat de răspândirea noului coronavirus, relatează DPA, scrie agerpres.

Jonathan Mok, în vârstă de 23 de ani, a postat pe Facebook despre atacul ce a avut loc în timpul nopţii pe aglomerata Oxford Street din centrul Londrei, declarând că unul dintre atacatori i-a spus: “Nu vreau coronavirusul tău la mine în ţară”.


Citește și : Germania insistă pe găsirea unei soluţii la nivelul UE la problema copiilor refugiaţi

Poliţia Metropolitană londoneză a publicat imagini cu patru bărbaţi pe care doreşte să-i audieze în urma unui “atac rasist agravat” pe 24 februarie.

“Victima în vârstă de 23 de ani a fost lovită cu pumnii şi a suferit răni la faţă”, a declarat poliţia, adăugând că nu a efectuat nicio arestare.

“Acest atac a lăsat victima lovită şi rănită”, a spus sergentul detectiv Emma Kirby. “Genul acesta de comportament violent nu îşi are locul pe străzile noastre şi ne angajăm să-i găsim pe autori”.

Mok a postat fotografii cu rănile sale, spunând că a fost atacat de mai multe persoane care păreau a avea în jur de 20 de ani.

El a notat că atacurile rasiste împotriva asiaticilor “au fost în creştere” în ultimele săptămâni.

“Personal, am experimentat mai multe declaraţii rasiste la adresa mea în ultimele săptămâni, unele implicând referiri la coronavirus”, a scris Mok.

Citește și : Greta Thunberg critică ‘pretinsa’ calitate de lider a UE în combaterea schimbărilor climatice

“Cu toate acestea, poveştile şi videoclipurile cu asalturi motivate rasial par întotdeauna că nu ţi s-ar întâmpla niciodată”, a notat el.

Mok a mai spus că vrea să vorbească pentru că acest atac “a evidenţiat o problemă importantă ce trebuie adusă în centrul atenţiei”.

“Tuturor celor care mi-au spus că Londra nu este rasistă, mai gândiţi-vă”, a mai scris el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.