X

Poliţia londoneză şi-a atenţionat agenţii că publicul are dreptul să manifesteze împotriva monarhiei

Poliţia londoneză şi-a avertizat agenţii că publicul are dreptul să manifesteze împotriva monarhiei, după un clip video viral cu o protestatară escortată de forţele de ordine şi după mai multe arestări în restul Regatului Unit, după decesul reginei Elisabeta a II-a, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cu toate că decesul suveranei de 96 de ani, care se bucura de o vastă popularitate, a declanşat un val de emoţie şi a prilejuit momente de rară unanimitate, inclusiv în rândul republicanilor nord-irlandezi şi al scoţienilor pro-independenţă, luni, când regele Charles al III-lea mergea către Parlamentul de la Londra pentru prima sa vizită ca monarh, două manifestante au aşezat pe trotuarul din faţa Palatului Westminster hârtii pe care scria “Nu este regele meu”, “Abolirea monarhiei” şi “Sfârşitul feudalismului”.

Citeşte şi: Parlamentul European şi-a desemnat noul secretar general – Black News

Una dintre ele s-a apropiat apoi de gardul clădirii parlamentului, de unde a fost îndepărtată cu calm de agenţi de poliţie, conform imaginilor difuzate pe Twitter de tabloidul Evening Standard şi redistribuite intens pe reţeaua socială.

“Publicul are absolut tot dreptul să manifesteze, le-am comunicat clar acest lucru tuturor agenţilor implicaţi în operaţiunea de poliţie extraordinară care se desfăşoară acum şi vom continua să o facem”, a reacţionat Poliţia metropolitană în noaptea de luni spre marţi.

Mai departe de Londra, înainte de sosirea sicriului reginei Elisabeta a II-a duminică, la Edinburgh, poliţia scoţiană a arestat în aplauzele mulţimii, pentru tulburarea ordinii publice, o femeie care purta o pancartă cu mesajul “Abolirea monarhiei”. Aceasta a fost eliberată, dar urmează să se prezinte la tribunal la o dată ulterioară.

De asemenea, în timp ce procesiunea funerară traversa luni Scoţia, pe reţelele sociale a circulat o filmare în care un bărbat strigă “Bătrân bolnav!” către prinţul Andrew, înainte de a fi retras în mod brutal din mulţime de agenţi de ordine. Prinţul Andrew a plătit recent câteva milioane de dolari, în SUA, pentru a evita un proces de agresiune sexuală.

Iar la Oxford, în centrul Angliei, un militant pacifist de 45 de ani a fost reţinut pentru scurtă vreme după ce a strigat “Cine l-a ales?” la proclamarea în public a noului rege.

Citeşte şi: Confruntări militare la graniţa dintre Armenia şi Azerbaidjan – Black News

Organizaţia pentru apărarea libertăţilor individuale Big Brother Watch a denunţat recentele arestări drept un “afront la adresa democraţiei”, amintind că “libertatea de exprimare constituie fundamentul democraţiei britanice”.

Potrivit unui sondaj publicat de institutul YouGov în iunie, la împlinirea a 70 de ani de la urcarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a, 62% dintre britanici consideră că ţara lor trebuie să rămână monarhie şi doar 22% sunt de părere că ar avea nevoie de un şef de stat ales.

Tags: Big Brother Watchmarea britaniepolitia metropolitanaRegina Elisabeta a II-a
Categorii: Diaspora