Poliţia din New York a arestat nouă membri ai Mafiei

Publicat:

Poliţia din New York a arestat vineri nouă presupuşi membri ai Mafiei, inclusiv pe capul uneia dintre cele cinci mari familii ale Cosa Nostra locale şi ierarhia acesteia, potrivit unui comunicat al procurorului federal al Manhattanului, scrie AFP.

Razia a permis reţinerea lui Joseph Cammarano, 58 de ani, presupusul şef al familiei Bonanno, precum şi a mai multor locotenenţi ai săi şi membri ai clanului, unii purtând porecle ridicole: John Zancocchio (zis Porky), 60 de ani, Joseph Sabella, 52 de ani, George Tropiano (Grumpy) 68 de ani, Albert Armetta (Al Muscles), 48 de ani, şi Domineck Miniero, la 85 de ani fiind decanul de vârstă al persoanelor arestate, potrivit agerpres .


Toţi şase au fost acuzaţi de crimă organizată şi extorcare, capete de acuzare pasibile fiecare de 20 de ani de închisoare. Printre altele, ei ar fi încheiat un acord pentru a asasina şi agresa indivizi neprecizaţi în documentul de punere sub acuzare comunicat vineri de procurorului federal al Manhattanului, Geoffrey Berman.

Citește și : Un deputat lituanian acuzat de hărţuire sexuală și-a depus mandatul

Alte patru persoane, inclusiv doi membri ai altor două mari familii mafiote din New York – “Lucchese” şi “Genovese” -, au fost inculpaţi pentru crimă organizată în cadrul acestei operaţiuni. Trei au fost arestate la New York, iar a patra în Pennsylvania.

Poliţia celui mai mare oraş din SUA se mândreşte cu faptul că, în ultimii ani, a ţintit cu succes grupuri infracţionale organizate, contribuind la o scădere record a criminalităţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor (studiu)

Microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor (studiu) Omniprezente în mediu, microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor, ajungând în număr mare în fileurile pe care le...

Poliţia din Germania a reţinut un bărbat suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift

Poliţia din Germania a reţinut un bărbat suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift Poliţia germană a reţinut un american suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift...

Trump a devenit din nou un star reality TV cu discursul său incoerent de la Convenţie

Trump a devenit din nou un star reality TV cu discursul său incoerent de la Convenţie Într-un discurs incoerent susţinut joi seară la Convenţia republicană,...

Johnny Depp s-a inspirat din tarot pentru a crea o nouă colecţie de tablouri

Johnny Depp s-a inspirat din tarot pentru a crea o nouă colecţie de tablouri Actorul Johnny Depp a recurs la iconografia cărţilor de tarot pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.