X

Poliţia portugheză se pregăteşte pentru primele manifestaţii inspirate din mişcarea ‘vestelor galbene’ franceze

Poliţia portugheză a anunţat luni că pune în practică ”un dispozitiv de securitate adecvat” pentru a face faţă vineri unei prime zile de mobilizare inspirată din mişcarea ”vestelor galbene” franceze, transmite AFP, scrie Agerpres.

”Ţinând cont de informaţiile făcute publice pe subiectul manifestaţiilor, al marşurilor sau al altor acţiuni de protest în spaţii publice pe 21 decembrie”, poliţia naţională i-a cerut presei să reamintească faptul că orice mobilizare ”trebuie să fie comunicată în scris cu două zile înainte” autorităţilor locale.

Citește și : Decizia Kosovo de a se dota cu o armată este ireversibilă (Hashim Thaci)

”Poliţia le cere tuturor cetăţenilor care ar decide să-şi exercite dreptul de a manifesta să o facă în manieră paşnică şi cu respectarea legii”, adaugă comunicatul citat.

”Nu preconizăm să existe probleme sau violenţe, dar ne aşteptăm la o mobilizare puternică în întreaga ţară”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale portugheze, Alexandre Coimbra.

El a precizat că autorităţile sunt deja în contact cu organizatorii manifestaţiilor de la Lisabona, Porto şi Braga.

În Franţa, mobilizarea şi violenţele au scăzut în intensitate sâmbătă, la o lună după debutul mişcării ”vestelor galbene”, dar numeroase şosele încă rămân blocate de către manifestanţi.

Citește și : Un ginere al preşedintelui iranian demisionează, după acuzaţii de nepotism

Tags: bragafrantalisabonapolitiaPortosecuritate
Categorii: Diaspora