X

Poliţia rusă a dezmembrat o reţea de contrabandă cu aparate de ventilaţie

Poliţia rusă a anunţat miercuri arestarea a şapte persoane acuzate de contrabandă cu aparate de ventilaţie mecanică, echipamente esenţiale pentru tratarea celor mai grave cazuri de infectare cu noul coronavirus, relatează AFP, scrie agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, această operaţiune desfăşurată în coordonare cu serviciile de securitate (FSB) a făcut posibilă confiscarea a aproape 1.800 de aparate de ventilaţie în regiunile Moscovei, Kostroma (centru) şi Sverdlovsk (Urali).

Citește și : SUA nu au informaţii noi despre Kim Jong Un (Pompeo)

Aceste dispozitive fabricate în 1999-2000 erau destinate revânzării, fără documente care să confirme legalitatea originii lor, conform sursei citate.

Dintre cele şapte persoane arestate, două au fost plasate în libertate condiţionată şi cinci se află în arest la domiciliu.

Ventilatoarele sunt cruciale pentru a salva vieţile oamenilor,â deoarece asigură ventilarea artificială a plămânilor pacienţilor care suferă de pneumonie bilaterală cauzată de coronavirus.

Ca în multe alte ţări, măştile, mănuşile şi alte mijloace de protecţie personală au dispărut rapid din farmacii şi supermarketuri de la începutul epidemiei de coronavirus care a atins Rusia în martie, de atunci fiind înregistrate aproape 100.000 de persoane infectate.

Citește și : Bilanţul epidemiei de coronavirus în Italia

Tags: aparatecoronavirusFSBKostromaSverdlovskventilaţie
Categorii: Diaspora