Poliţia rusă a reţinut peste 100 de persoane la protestele pentru susţinerea lui Navalnîi (ONG)

Publicat:

Poliţia a arestat miercuri 102 persoane la manifestaţiile din Rusia pentru susţinerea opozantului Kremlinului Aleksei Navalnîi, informează ONG-ul de monitorizare a protestelor OVD-Info, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Arestările au avut loc în aceeaşi zi în care preşedintele Vladimir Putin a susţinut un discurs privind starea naţiunii în care a avertizat Vestul să nu treacă de “liniile roşii”, afirmând că Moscova va reacţiona prompt şi dur la orice provocare şi cei responsabili vor regreta.


Citește și : Derek Chauvin, simbolul abuzurilor polițienești din SUA

Poliţia rusă a efectuat marţi şi miercuri raiduri împotriva mişcării disidentului încarcerat Aleksei Navalnîi, înaintea manifestaţiilor de protest anunţate în sprijinul opozantului.

Mişcarea lui Aleksei Navalnîi, aflat de trei săptămâni în greva foamei pentru că i se refuză accesul la un medic din afara penitenciarului şi în care să aibă încredere, a chemat la manifestaţii la ora locală 19:00. Sunt prevăzute acţiuni de protest în peste 100 de oraşe, de la Vladivostok (09:00 GMT) şi Kaliningrad (17:00) până la Moscova, Sankt-Petersburg şi Vladimir (16:00 GMT), unde opozantul este încarcerat.

Percheziţii au vizat deja sedii legate de organizaţia disidentului în circa 20 de oraşe marţi şi miercuri, potrivit organizaţiei neguvernamentale specializate OVD-Info.

Citește și : Papa Francisc și-a programat o nouă vizită în Ecuador

Primele reţineri au avut loc miercuri dimineaţă, începând cu avocata Liubov Sobol, personalitate proeminentă a opoziţiei moscovite, şi cu purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş.

Ministerul de Interne rus a avertizat anterior că va lua ‘toate măsurile’ necesare ca răspuns la manifestaţiile neautorizate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.