Poliţia turcă a arestat mai mulţi oficiali HDP

Publicat:

Poliţia turcă a arestat trei oficiali din conduceri locale ale Partidului Democratic al Poporului (HDP), susţinător al drepturilor kurzilor, anunţă vineri presa din Turcia, după începerea unui proces pentru desfiinţarea acestei formaţiuni politice, potrivit agerpres.

Un procuror a intentat miercuri un proces la Curtea Constituţională a Turciei, cerând interzicerea HDP, după ani de represiuni împotriva partidului, al treilea ca număr de locuri în parlamentul de la Ankara, relatează Reuters.


Citeşte şi: Şeful diplomaţiei americane acuză China că ameninţă stabilitatea mondială

HDP a caracterizat acţiunea judiciară împotriva sa drept “lovitură de stat”.

Potrivit agenţiei oficiale de presă Anadolu, preluate de Reuters, poliţia a efectuat simultan razii în patru districte şi a efectuat zece arestări. Printre cei reţinuţi se află doi responsabili ai HDP din districtul Kagithane din Istanbul şi liderul organizaţiei din districtul Besiktas al metropolei. În total, fuseseră emise mandate de arestare pentru 15 suspecţi.

Citește și : Phenianul TAIE legăturile cu Malaezia, după extrădarea unui nord-coreean în SUA

Statele Unite şi Uniunea Europeană au criticat deschiderea procesului împotriva HDP, considerând că demersul subminează democraţia. Un purtător de cuvânt al preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a susţinut însă că HDP are legături cu grupul militant interzis Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.