X

Poliţia turcă ELIBEREAZĂ un jurnalist de la Cumhuriyet – FOTO

Un tribunal din Istanbul a ordonat eliberarea jurnalistului turc Kadri Gürsel luni seară şi menţinerea în detenţie a patru dintre colegii acestuia, acuzaţi într-un controversat proces vizând şaptesprezece angajaţi ai cotidianului de opoziţie Cumhuriyet. 

Judecătorul a decis că Gürsel, una dintre cele mai respectate figuri ale jurnalismului în Turcia, poate fi eliberat după 11 luni de detenţie, chiar dacă el trebuie să fie judecat pentru “activităţi teroriste”, potrivit unui corespondent AFP, informează agerpres.

Procesul colaboratorilor Cumhuriyet, un ziar foarte critic faţă de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, a fost amânat până la 31 octombrie.

Citeşte şi: Boris Johnson îi linişteşte pe românii din UK: ‘Am fi NEBUNI să îi lăsăm să plece!’

Kadri Gürsel, jurnalist cu o vechime de 30 de ani, a fost eliberat luni seară din închisoarea Silivri, în afara Istanbulului. El a fost întâmpinat la ieşirea din închisoare de familie şi colegi.

“Nu este nimic de sărbătorit, pentru că jurnaliştii Cumhuriyet se confruntă cu acuzaţii injuste şi nefondate. Libertatea le-a fost răpită”, a spus el, vizibil epuizat.

Rămân în detenţie alţi patru membri ai Cumhuriyet: directorul ziarului, Akin Atalay, şi redactorul-şef Murat Sabuncu, care, la fel ca şi Kadri Gürsel, se află în detenţie de 330 de zile, precum şi jurnalistul de investigaţie Ahmet Sik, arestat la sfârşitul lunii decembrie şi deţinut de 269 de zile, şi Yusuf Emre Iper, un contabil al cotidianului, deţinut de 173 de zile.

Citeşte şi: Nouă escaladare a violențelor în teritoriile ocupate. Trei israelieni ucişi într-o colonie în Cisiordania de către un palestinian – FOTO/VIDEO

La deschiderea procesului în iulie, instanţa a decis eliberarea provizorie a şapte colaboratori ai Cumhuriyet arestaţi în octombrie, dintre care caricaturistul Musa Kart, dar a exclus această măsură pentru ceilalţi cinci, a căror soartă a fost decisă luni.

În total, 17 responsabili, jurnalişti şi alţi foşti sau actuali angajaţi ai Cumhuriyet sunt acuzaţi de a fi ajutat trei “organizaţii teroriste armate”: pe separatiştii kurzi PKK, un mic grup de extremă-stângă numit DHKP-C şi mişcarea predicatorului Fethullah Gülen, numită FETO de autorităţi şi acuzată de a fi pus la cale lovitura de stat eşuată din 15 iulie 2016. Aceştia riscă până la 43 de ani de închisoare.

Tags: arestCumhuriyetDHKP-CFethullah Gulenînchisoarea SilivriIstanbulKadri GürselkurziPKKRecep Tayyip Erdoganturcia
Categorii: Diaspora