Poliţia turcă urmăreşte zeci de cadre universitare, bănuite de legături cu Fethullah Gulen

Publicat:

Poliţia turcă a lansat operaţiuni pentru depistarea şi reţinerea a 42 de cadre universitare de la Universitatea Marmara din Istanbul suspectate de legături puciul eşuat de anul trecut, a anunţat vineri o sursă a poliţiei, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Până acum, 22 de persoane au fost reţinute în cadrul operaţiunii, a menţionat sursa citată, adăugând că suspecţii ar fi avut legături cu reţeaua predicatorului Fethullah Gulen, care trăieşte în exil în SUA şi pe care Ankara îl acuză de orchestrarea puciului din iulie 2016. Gulen a negat orice implicare şi a denunţat tentativa de lovitură de stat.


Citeşte şi: Ani de zile, soldaţii americani AU ÎNCHIS OCHII la sclavia sexuală din Afganistan

Din iulie anul trecut, autorităţile turce au arestat aproximativ 50.000 de persoane, care urmează să fie judecate, şi alte aproape 150.000, între care profesori, judecători şi soldaţi, au fost concediate sau suspendate din funcţie.

Aceste măsuri represive au provocat îngrijorarea organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului şi unora dintre aliaţii occidentali ai Turciei care se tem că guvernul turc foloseşte lovitura de stat ca pretext pentru a înăbuşi disidenţa. Guvernul turc a afirmat că aceste măsuri sunt necesare având în vedere severitatea ameninţării la adresa securităţii. Peste 240 de persoane au fost ucise în lovitura de stat eşuată de anul trecut din Turcia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.