Poliţia ucraineană descoperă dovezi de tortură în Herson

Publicat:

Poliţia ucraineană a găsit dovezi ale unor presupuse crime comise de forţele ruse de ocupaţie, inclusiv tortură în zonele eliberate din Herson, astfel repetându-se modelul din alte zone ale Ucrainei eliberate de sub controlul rusesc anul acesta, relatează dpa, potrivit agerpres.

Localnici au fost ţinuţi în captivitate în 11 locuri, a declarat miercuri seara ministrul ucrainean de interne Denis Monastîrski într-o intervenţie la televiziunea ucraineană.


Citeşte şi: Zelenski cere acces la ‘toate datele’ deţinute de occidentali – Black News

În patru dintre aceste locuri există indicii că prizonierii au fost torturaţi. Anchetatorii au strâns probe şi au interogat martori acolo. De asemenea, în prezent sunt exhumate cadavre, a afirmat el.

‘Până în prezent au fost exhumate 63 de cadavre în regiunea Herson’, a indicat Monastîrski. ‘Dar trebuie să fim conştienţi că cercetările abia au început şi multe alte camere de tortură şi locuri de înmormântare vor fi descoperite’, a adăugat ministrul.

Citeşte şi: Doi condamnaţi la moarte, executaţi miercuri în SUA – Black News

Deocamdată nu există confirmări independente ale acestor informaţii, notează dpa.

Cu toate acestea, camerele de tortură şi morminte ale oamenilor ucişi au fost găsite şi în regiunile Kiev şi Harkov, atunci când acestea au revenit sub control ucrainean, aminteşte agenţia de presă citată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025 Guvernul german intenționează să aprobe miercuri bugetul pentru 2025, după luni de dispute, în...

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar ‘prudenţa’ alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar 'prudenţa' alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi Fostul preşedinte rus Dmitri...

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri Rusia şi Ucraina au făcut miercuri un schimb de prizonieri, câte 95 de fiecare...

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat În...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.