
De Crăciun pe stil vechi, polițiștii din întreaga țară vor acționa în regim sporit pentru menținerea ordinii publice, prevenirea incidentelor și protejarea siguranței cetățenilor.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Oxana Todiriță, echipajele vor patrula în zonele aglomerate și pe drumurile publice, pentru a preveni încălcările legislației și a interveni prompt atunci când situația o impune.
Todiriță a recomandat cetățenilor să manifeste responsabilitate, să evite consumul excesiv de alcool și să nu conducă sub influența acestuia. De asemenea, poliția recomandă supravegherea copiilor și păstrarea în siguranță a bunurilor personale.
Persoanele care observă situații suspecte sau devin martorii unor incidente sunt rugate să le semnaleze imediat la Serviciul 112.