StiripesurseSocialPoliția vine cu amănunte despre scandalul de la Dereneu

Poliția vine cu amănunte despre scandalul de la Dereneu

Publicat:

După noile tensiuni de ieri, 8 februarie, din jurul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Dereneu, raionul Călărași, Poliția a venit cu o reacție, calificând acțiunile drept forme de provocare, menite să creeze disensiuni în societate, prin folosirea unui instrument sensibil – religia.

Oamenii legii susțin că aceleași persoane care își manifestă în prezent nemulțumirea au pătruns forțat, în anul 2018, în aceeași biserică, preluând ilegal bunul. Atunci, preotul care reprezenta Mitropolia Basarabiei a fost scos forțat din lăcaș, fapt ce a generat un litigiu de durată, încheiat recent prin Hotărârea Curții Supreme de Justiție – decizia stabilește clar că bunul aparține Ministerului Culturii și este dat în folosința Mitropoliei Basarabiei.

Citeşte şi: Costiuc NU mai vrea referendum de unire cu România – Stiripesurse.md

Totodată, Poliția precizează că biserica nu a fost încuiată de oamenii legii, așa cum se vehiculează în spațiul public. Mai mult, oamenii legii precizează că lăcașul ar fi fost blocat din interior de către preotul care reprezintă Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, aflat în interior împreună cu soția și cei trei copii minori.

Poliția subliniază că misiunea sa este asigurarea ordinii publice și a siguranței cetățenilor, indiferent de natura evenimentelor și îndeamnă cetățenii să nu implice oamenii legii în acțiuni provocatoare, care ar putea prejudicia imaginea instituției.


Tensiunile din jurul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Dereneu s-au reaprins duminică, 8 februarie. Un grup de credincioși, alături de arhiepiscopul Petru al Mitropoliei Moldovei, responsabil de eparhiile Ungheni și Nisporeni, a oficiat slujba în fața lăcașului de cult, în timp ce accesul în biserică era păzit de polițiști.

Citeşte şi:  VIDEO Poliția avertizează asupra planurilor ilegale ale organizației criminale „ȘOR” de a organiza un „protest”

Imagini apărute pe rețelele de socializare arată cum slujba religioasă a fost ținută chiar la ușa bisericii, sub supravegherea forțelor de ordine. Potrivit Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, arhiepiscopul Petru a ajuns la Dereneu în contextul blocării accesului în lăcaș, situație care durează de aproape două săptămâni. Reprezentanții Mitropoliei Moldovei susțin că ierarhul ar fi cerut, „cu lacrimi și în genunchi”, să i se permită intrarea în biserică, solicitare care ar fi fost refuzată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO O reţea infracţională din spatele gratiilor a fost anihilată de poliţişti

Un tânăr de 25 de ani a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat de crearea și conducerea unei organizații criminale. În dosar sunt...

121 de școli au funcţionat şi astăzi în regim online

Un număr de 121 de școli din țară au organizat luni, 9 februarie, lecții online, din cauza condițiilor meteo, transmite Moldpres. Potrivit Ministerului Educației și...

‘Săgeata’ lui Şor din Hîncești a fost condamnată pentru corupţie electorală

Un bărbat de 40 de ani din Hîncești a fost amendat cu 55 mii lei pentru coruperea alegătorilor în cadrul scrutinului prezidențial din 2024...

R. Moldova combate propaganda rusească înaintea întregii Europe

Războiul hibrid al Rusiei în Europa nu are întotdeauna succes, iar Republica Moldova reprezintă un exemplu elocvent în acest sens, conform unei analize publicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.