Politica UE privind migraţia, ‘cea mai mare provocare’ pentru guvernul de la Budapesta (Fidesz)

Publicat:

Politica Uniunii Europene privind imigraţia este “cea mai mare provocare” pentru guvernul de la Budapesta, care “trebuie să-şi promoveze propria poziţie împotriva acestei politici”, a declarat luni pe postul public de televiziune ungar M1 liderul grupului parlamentar al Fidesz, partidul de guvernământ din Ungaria, transmite agenţia MTI, potrivit agerpres.

Mate Kocsis a subliniat că majoritatea de două treimi de care dispune Fidesz în parlament în urma alegerilor din aprilie oferă posibilitatea adoptării unui amendament vizând interzicerea “instalării străinilor în Ungaria fără consimţământul legislativului”.


Citeşte şi: Cuvântul Londrei ar putea pierde din valoare asupra politicii de securitate şi apărare a UE

Politicianul conservator a menţionat că un proiect în acest sens a eşuat în parlament în 2016 din cauză că formaţiunea naţionalistă radicală Jobbik a refuzat să-l susţină.

El şi-a exprimat totodată speranţa ca parlamentul să adopte pachetul legislativ cunoscut ca “Stop Soros” înainte de vacanţa de vară a legislatorilor, care începe în iulie.

Controversatul pachet legislativ numit astfel după finanţistul american de origine ungară George Soros prevede între altele, ca ministrul de interne să poată interzice acele ONG-uri care susţin migraţia şi prezintă un risc pentru securitatea naţională, precum şi impunerea unei taxe de 25% pe donaţiile din străinătate către ONG-urile care susţin migraţia în Ungaria. Scopul legii, conform guvernului, este descurajarea imigraţiei ilegale despre care premierul Viktor Orban afirmă că erodează stabilitatea europeană şi este susţinută în parte de Soros.

Citeşte şi: Preşedintele indonezian cere înăsprirea legii antiterorism

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.