X

Politicienii transnistreni vorbesc despre independența reală a Transnistriei

Ministrul de externe al Transnistriei afirmă că regiunea este angajată în obținerea independenței și că ulterior s-ar putea merge spre intrarea în Rusia, potrivit Sky News, informează mediafax.

Ministrul de externe al regiunii separatiste moldovenești Transnistria a declarat vineri că se angajează să obțină independența și o posibilă unificare cu Rusia.

Citește și : Ucraina ignoră Rusia şi anunţă că va semna un acord pentru cereale doar cu ONU şi cu Turcia

Vitaly Ignatyev le-a spus reporterilor că prioritatea regiunii rămâne „independența” și „intrarea liberă ulterioară în Federația Rusă”.

„Iată ce vrea poporul transnistrean, dar cum va fi în realitate și dacă Rusia și poporul rus vor dori acest lucru, vom lucra în această direcție și vom vedea”, a spus Ignatyev.

Transnistria se află sub controlul autorităților separatiste de la războiul din 1992 cu Republica Moldova. Regiunea are o populație de aproximativ 470.000 de persoane și găzduiește un regiment de aproximativ 1.000 de militari ruși. Statul transnistrean nu este recunoscut de guvernul Republicii Moldova sau de comunitatea internațională.

Citește și : A cincea execuţie pentru trafic de droguri în Singapore

Tags: Federatia Rusarepublica moldovarusiaTransnistriaVitaly Ignatyev
Categorii: Diaspora