X

Polițiștii britanici pleacă în SUA pentru interogarea Annei Sacoolas

Poliţişti britanici se vor deplasa în SUA pentru a o audia pe soţia unui diplomat american implicată într-un accident mortal în Marea Britanie şi care a primit imunitate diplomatică, transmite marţi Reuters, potrivit agerpres.

‘Suspecta a cooperat deplin cu poliţia şi cu autorităţile’, le-a declarat reporterilor Nick Adderley, şeful poliţiei din comitatul Northamptonshire (centrul Angliei).

Citește și: Cutremur puternic în Samoa

‘Ea a cerut totodată să fie audiată de poliţişti britanici, în Statele Unite’, a indicat acesta.

Poliţiştii vor pleca spre SUA imediat după finalizarea procedurilor de viză, a precizat Adderley.

Harry Dunn, un tânăr de 19 ani, a decedat la 27 august în urma coliziunii motocicletei sale cu un automobil în apropierea bazei aeriene RAF Croughton, din Northamptonshire, care este folosită de armata americană.

Departamentul de Stat a confirmat că la volanul maşinii se afla Anne Sacoolas, soţia unui diplomat aflat în misiune în Marea Britanie, şi că femeia a părăsit Marea Britanie la scurt timp după accident, folosindu-se de imunitatea diplomatică.

Plecarea sa a declanşat o dispută diplomatică între Londra şi Washington cu privire la revenirea suspectei în Marea Britanie pentru anchetă.

Citește și: Sub presiunea protestelor din stradă (VIDEO), premierul libanez anunță reforme majore

Luni, ministrul de externe britanic Dominic Raab a declarat în parlament că Londra analizează în prezent reglementările referitoare la imunitatea diplomatică pentru personalul american de la baza aeriană.

Preşedintele american Donald Trump s-a întâlnit cu părinţii victimei în această lună la Washington, declarând apoi că întâlnirea a fost ‘tristă’, dar ‘frumoasă’.

Într-un interviu acordat ulterior, familia Dunn a spus că s-a simţit presată să accepte ca Sacoolas să fie de faţă. 

Tags: Anne SacoolasdiplomatDominic RaabHarry Dunnlondramarea britanieNick AdderleyNorthamptonshireRAF CroughtonSUAwashington
Categorii: Externe