Astăzi, 21 martie 2026, angajații Inspectoratului de Poliție Nisporeni au participat la o acțiune de împădurire desfășurată în adiacentul comunei Vărzărești, contribuind la protejarea mediului și la refacerea fondului forestier.
În cadrul activității, polițiștii au plantat semințe de ghindă pe o suprafață de aproximativ 2 hectare. Inițiativa are drept scop susținerea regenerării naturale a pădurilor și promovarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător, potrivit albasat.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Reprezentanții instituției au subliniat importanța implicării autorităților publice în acțiuni de protecție a mediului, menționând că astfel de activități contribuie nu doar la îmbunătățirea calității mediului, ci și la consolidarea relației dintre poliție și comunitate.
Totodată, aceștia au încurajat cetățenii să se implice în inițiative similare, subliniind că responsabilitatea față de natură este una comună.
Acțiunea de la Vărzărești se înscrie într-o serie de activități dedicate protecției mediului, care vor continua și în perioada următoare.
Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI












