X

Polițiștii mexicani au vrut să-l captureze pe fiul lui El Chapo, dar s-au făcut de râs. RĂZBOI în toată regula pe străzi! (VIDEO)

Garda Națională din Mexic, o grupare militarizată de poliție, responsabilă de lupta împotriva rețelelor mexicane de trafic de droguri, a fost atacată de mai mulți membri ai grupării infracționale conduse de „El Chapo”, după ce l-a reținut pe unul din fii acestuia, relatează site-ul postului BBC, potrivit mediafax.

Luptele dintre forțele de ordine și membrii grupării infracționale s-au escaladat în nordul Mexicului, după ce Garda Națională l-a arestat pe unul din fii marelui traficant de droguri mexican, Joaquín “El Chapo” Guzmán, lider al rețelei Sinaloa, aflat în prezent sub arest. Forțele de ordine l-au identificat pe fiul lui „El Chapo”, Ovidio Guzmán López, în timpul unei patrule de rutină din orașul Culiacán.

Citește și: CEDO respinge o cerere de suspendare a exhumării lui Franco

Reținerea lui Ovidio Guzmán a provocat lansarea atacurilor din partea membrilor grupării Sinaloa, ca reacție la demersul polițienesc, determinând eliberarea celui reținut, pentru evitarea amplificării violențelor împotriva forțelor de ordine.

Conform imaginilor transmise de posturile locale de televiziune, focurile de arme din partea rebelilor înarmați vizau forțele de ordine și mașinile acestora, iar străzile erau împânzite de baricade de foc.

Ministrul mexican de Securitate, Alfonso Durazo a informat că membrii unei patrule a Gărzii Naționale au fost atacați cu focuri de armă venind din interiorul casei în care Guzman locuia, forțându-i să se retragă pentru propria siguranță. Fiul liderului infracțional a fost reținut și ulterior eliberat „pentru a evita creșterea violenței în regiune, pentru a proteja viețile personalului nostru și pentru a reveni la starea de calm a orașului”, a declarat ministrul Durazo.

Citește și: Japonia trimite forţe militare în Strâmtoarea Ormuz

Sub conducerea liderului Joaquín “El Chapo” Guzmán, rețeaua infracțională a reprezentant cel mai mare distribuitor de droguri către Statele Unite. În prezent, liderul „El Chapo” este în arest, iar cartelul este controlat parțial de către fiul acestuia, Ovidio Guzmán.

Tags: Alfonso DurazoCuliacanEl ChapoGarda Naţionalăjoaquin "el chapo" guzmanmexicOvidio Guzman LopezSinaloa
Categorii: Știrile zilei