X

Polonia a comandat două nave spion de la grupul suedez Saab

Grupul suedez de armament Saab a anunţat vineri că a încheiat un contract în valoare de 620 milioane de euro pentru livrarea a două nave de informaţii militare Poloniei, pe un fond de creştere a tensiunilor cu Rusia în Marea Baltică, transmite AFP, potrivit agerpres

Livrările sunt prevăzute ‘în cursul lui 2027’, menţionează grupul suedez într-un comunicat.

Citește și: FRIGUL IERNII, noua armă a lui Vladimir Putin în războiul din Ucraina

Cele două nave sunt specializate în culegerea de informaţii de origine electromagnetică şi interceptarea de semnale (‘signal intelligence’ sau SIGINT), precizează Saab.

Astfel de nave militare ‘sunt utilizate pentru a obţine date utilizând întreg spectrul naval de strângere de informaţii’, mai explică grupul suedez.

Saab va fi principalul operator al contractului pentru proiectarea şi producţia navelor, însă acestea vor fi construite în Polonia, pe un şantier al subcontractantului Remontowa Shipbuilding.

Comanda survine pe un fond de creştere a tensiunilor în Marea Baltică, după invazia rusă în Ucraina, mai ales în jurul enclavei ruse Kaliningrad, zonă foarte militarizată situată între Polonia şi Lituania.

La sfârşitul lunii septembrie, sabotajul submarin al gazoductelor Nord Stream 1 şi 2 care legau Rusia de Germania au pus de asemenea Baltica în centrul tensiunilor internaţionale.

Odată ce aderările Suediei şi Finlandei la NATO vor fi ratificate, toate statele riverane Mării Baltice, cu excepţia Rusiei, vor fi membre ale alianţei militare occidentale.

Considerată în timpul Războiului Rece un ‘lac sovietic’, dintre ţările riverane numai Danemarca fiind membră a Alianţei Nord-Atlantice, Marea Baltică a devenit un ‘lac NATO’, subliniază experţii.

Tags: marea balticaPoloniarusiaSaabucraina
Categorii: Diaspora