X

Polonia a decis să-şi închidă frontierele pentru străini

Polonia a decis să-şi închidă frontierele călătorilor străini pentru a stopa răspândirea coronavirusului, a anunţat vineri seară premierul Mateusz Morawiecki, conform AFP şi Reuters, scrie agerpres.

De asemenea, guvernul a decis să impună o carantină de două săptămâni cetăţenilor polonezi care se întorc în ţară, a adăugat Morawiecki.

Citește și : Grecia închide toate obiectivele culturale până la 30 martie

Ministrul de interne, Mariusz Kaminski, a declarat că măsurile vor intra în vigoare la miezul nopţii de sâmbătă.

De asemenea, premierul a mai anunţat că centrele comerciale vor fi obligate să închidă unele magazine şi restaurante, iar barurile şi cazinourile vor fi închise. Adunările publice vor fi permise doar pentru cel mult 50 de persoane.

Polonia – cea mai mare ţară din Europa Centrală – a confirmat 68 de cazuri de coronavirus până acum cu un singur deces.

Citește și : China dezinfectează autobuzele şi lifturile cu ajutorul razelor UV

Tags: coronaviruseuropaMariusz KaminskiMateusz MorawieckiPolonia
Categorii: Diaspora