X

Polonia a preluat preşedinţia OSCE

Polonia a preluat preşedinţia anuală prin rotaţie a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ministrul de externe polonez Zbigniew Rau îndeplinind rolul de preşedinte în exerciţiu al acestui for, relatează luni thenews.pl., potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe polonez, Łukasz Jasina, a declarat că preşedinţia poloneză a OSCE se va concentra pe soluţionarea conflictelor internaţionale şi pe crizele post-pandemie.

Citeşte şi: Şeful Pentagonului s-a îmbolnăvit de COVID – Black News

Jasina a subliniat, de asemenea, că OSCE este un cadru pentru dezbatere între ţările europene, dar şi între SUA şi Rusia.

”Varşovia urmează să pună accent pe subiectele schimbărilor climatice, inclusiv pe discutarea modalităţilor de realizare a neutralităţii climatice”, a spus reprezentantul diplomaţiei poloneze.

La o reuniune a Consiliului Permanent al OSCE, desfăşurată în iulie anul trecut, ministrul de externe Zbigniew Rau afirma că soluţionarea paşnică a conflictului ruso-ucrainean va fi una dintre priorităţile preşedinţiei poloneze a OSCE. El menţiona că eforturile Poloniei se vor concentra pe consolidarea securităţii, dar şi pe îmbunătăţirea societăţilor afectate de conflicte.

Citeşte şi: Biden îl asigură pe Volodimir Zelenski de un răspuns energic în cazul unei invazii ruseşti – Black News

Polonia prezidează OSCE de la 1 ianuarie 2022 dar ministrul Rau va inaugura oficial preşedinţia şi va prezenta priorităţile Poloniei în cadrul sesiunii Consiliului Permanent al OSCE de la Viena din 13 ianuarie, conform unui comunicat de presă al organizaţiei.

Aceasta este a doua oară când Polonia asigură preşedinţia OSCE, după mandatul din 1998.

Tags: Łukasz JasinaOrganizaţia pentru Securitate şi Cooperare din Europa (OSCE)PoloniaZbigniew Rau
Categorii: Diaspora