X

Polonia achiziţionează lansatoare de rachete HIMARS produse de firma americană Lockheed Martin

Polonia va semna miercuri un contract în valoare de 365 de milioane de dolari pentru achiziţionarea de lansatoare mobile de rachete HIMARS, produse de firma americană Lockheed Martin, a anunţat duminică ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, citat de AFP, scrie agerpres.

Ministrul a declarat că cele 20 de de lansatoare montate pe camioane, care vor fi livrate până în 2023, “vor creşte semnificativ capacităţile militare ale armatei poloneze”.

Citește și : Theresa May poate ajunge la o înțelegere cu Uniunea Europeană privind frontiera irlandeză (oficial britanic)

Raza de acţiune a HIMARS (acronim pentru High Mobility Artillery Rocket System – sistem de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată) este de 70 până la 300 de kilometri. Sistemul este folosit în prezent de Statele Unite şi de alte 18 ţări.

AFP reaminteşte că la începutul anului trecut, Polonia a cumpărat şi sistemul anti-rachetă american Patriot – o achiziţie în valoare de 3,8 miliarde de euro.

Citește și : SUA şi China reiau negocierile comerciale

Tags: anti-rachetăcamioaneHIMARSLockheed MartinMariusz BlaszczakPatriotPolonia
Categorii: Diaspora