X

Polonia anunţă livrarea primelor patru tancuri Leopard 2 pentru Ucraina

Polonia i-a livrat Ucrainei patru tancuri Leopard şi este pregătită să furnizeze altele în curând, a declarat vineri premierul polonez Mateusz Morawiecki, după ce s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev, transmite Reuters, potrivit agerpres

”Polonia şi Europa vă sunt alături. În mod categoric nu vă vom părăsi; noi vom susţine Ucraina până la victoria completă asupra Rusiei”, a spus Morawiecki într-o conferinţă de presă comună cu şeful statului ucrainean.

Citește și : Un an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică un afront adus conştiinţei colective

Şeful executivului polonez a cerut şi altor ţări să acţioneze rapid pentru furnizarea tancurilor pentru Ucraina şi a subliniat că Polonia este pregătită să antreneze piloţi ucraineni pe avioane de vânătoare americane F16.

Pe de altă parte, Mateusz Morawiecki şi-a exprimat speranţa că Ucraina va deveni parte a Uniunii Europene într-un ”viitor nu foarte îndepărtat” şi, de asemenea, că ea va adera la NATO.

Anterior, agenţia de presă poloneză PAP informase că Polonia i-a livrat Ucrainei primele tancuri Leopard 2 de fabricaţie germană.

La rândul său, ministrul apărării polonez Mariusz Blaszczak anunţase vineri dimineaţă, în Consiliul de Securitate Naţională, că Polonia a livrat Ucrainei primele sale tancuri Leopard.

”Prim-ministrul nu a putut fi aici, el a mers la Kiev pentru a aduce tancuri Leopard care sunt primul lot livrat Ucrainei”, menţionase şi preşedintele Andrzej Duda în deschiderea şedinţei Consiliului de Securitate Naţională.

Citește și : Biden: Ieşirea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

La 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei vecine. Moscova pretinde că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

Tags: kievleopardMateusz MorawieckiPoloniatancuriVolodimir Zelenski
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina