Polonia devine o ‘naţiune cadru’ la Eurocorps

Publicat:

Polonia a sărbătorit marţi accederea la rangul de “naţiune cadru” la Eurocorps, marcând consolidarea implicării sale în acest corp de armată european de reacţie rapidă cu sediul la Strasbourg, relatează France Presse, potrivit agrepres.

Până acum “naţiune asociată” la Eurocorps de la aderarea ei în 2002, Polonia s-a alăturat duminică Franţei, Germaniei, Spaniei, Belgiei şi Luxemburgului în grupul naţiunilor cadru.


Citeşte şi: Termenul limită pentru vaccinarea anti-Covid a personalului NHS urmează să fie amânat – Black News

“Eurocorps este un element important al arhitecturii de comandă şi control pentru aliaţii Atlanticului de Nord şi UE”, a declarat ministrul apărării polonez, Mariusz Blaszczak, în cadrul ceremoniei organizate marţi la Strasbourg şi în timpul căreia drapelul Poloniei a fost ridicat alături de cele ale altor cinci naţiuni cadru, în acordurile imnului naţional polonez.

El a anunţat că Varşovia intenţionează să dubleze numărul contingentului său în cadrul corpului, care numără în prezent 60 de soldaţi. Un general polonez va prelua de asemenea comanda prin rotaţie a Eurocorps din 2023.

“Faptul că Polonia a atins rangul de naţiune cadru aduce o întărire materială şi umană binevenită statului major, care ne va întări capacităţile”, a salutat generalul belgian Peter Devogelaere, actual comandant al Eurocorps.

Creat în 1992, Eurocorps este un corp de armată unic ce regrupează o mie de soldaţi din şase ţări membre cunoscute drept “naţiuni cadru” (Franţa, Germania, Spania, Belgia, Luxemburg şi acum Polonia), care finanţează şi administrează organizaţia.

Mai multe “naţiuni asociate” (Grecia, Turcia, Italia, România şi Austria) susţin de asemenea Eurocorps, furnizând ofiţeri în statul major.

Citeşte şi: Washingtonul promite o ‘ripostă fermă’ Belarusului dacă ajută Rusia să invadeze Ucraina

Acest corp, a cărui misiune este să dirijeze şi să coordoneze operaţiuni multinaţionale la scară largă în numele UE şi NATO, poate comanda până la 60.000 de soldaţi ai forţelor terestre. În prezent, corpul conduce pentru UE un contingent de soldaţi în Republica Centrafricană.

Eurocorps are sediul la Strasbourg, un oraş ce simbolizează reconcilierea franco-germană şi construcţia europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Viktor Orban spune că UE se îndreaptă către un ”război rece economic” cu China

Viktor Orban spune că UE se îndreaptă către un ''război rece economic'' cu China Premierul ungar Viktor Orban a avertizat vineri că Uniunea Europeană se...

Care sunt ţările cu arsenal nuclear şi câte focoase deţin acestea

Care sunt ţările cu arsenal nuclear şi câte focoase deţin acestea Conflictele militare din ultimii ani duc, inevitabil, la creșterea tensiunii militare la nivel mondial...

Kim Jong Un NU va ezita să apese ‘butonul nuclear’ în cazul unui atac

Kim Jong Un NU va ezita să apese 'butonul nuclear' în cazul unui atac Coreea de Nord va folosi "fără ezitare" arma atomică în cazul...

România nu a transpus complet Directiva privind protecția habitatelor și a speciilor

România nu a transpus complet Directiva privind protecția habitatelor și a speciilor Comisia Europeană a decis joi să trimită un aviz motivat României pentru transpunerea incompletă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.