X

Polonia expulzează un diplomat belarus, după un demers similar din partea autorităţilor de la Minsk

Varşovia a anunţat miercuri că expulzează un diplomat belarus, ca răspuns la un demers similar anunţat cu o zi înainte de Minsk la adresa unui consul polonez, informează AFP, potrivit agerpres.  

Republica Belarus l-a declarat marţi persona non grata pe consulul polonez la Brest (sud-vest), protestând astfel împotriva participării acestuia la un moment festiv dedicat “soldaţilor blestemaţi” polonezi care au luptat contra ocupaţiei germane şi apoi a celei sovietice.

Citește și : Partidul lui Merkel vrea ‘să pună batista pe țambal’ în scandalul măștilor sanitare

“Ca reacţie la demersurile inamicale şi nefondate ale autorităţilor belaruse, Polonia a declarat persona non grata un diplomat al ambasadei Belarusului la Varşovia”, a anunţat pe Twitter ministrul-adjunct al afacerilor externe polonez Marcin Przydacz, fără a face alte precizări.

Unităţi de rezistenţă formate pentru a lupta împotriva ocupanţilor germani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, “soldaţii blestemaţi” polonezi au luptat apoi împotriva ocupaţiei sovietice, acţionând adesea de o manieră violentă şi atacându-i uneori pe toţi cei care nu erau polonezi, inclusiv pe belaruşi. Lupta lor împotriva puterii sovietice a continuat până în anii ’50.

Citește și : UK nu pune ‘bețe-n roate’ exporturilor de vaccin

Tags: belarusBrestMarcin Przydaczminskvarsovia
Categorii: Diaspora