Polonia face plângere la CJUE împotriva directivei drepturilor de autor

Publicat:

Polonia a depus vineri o plângere la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene împotriva reformei drepturilor de autor adoptată în aprilie, a anunţat ministrul adjunct al afacerilor externe, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Polonia a decis să depună în această dimineaţă la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene o plângere în legătură cu adoptarea de către UE a directivei privind drepturile de autor pe internet”, a declarat Konrad Szymanski la televiziunea publică TVP Info.


Vezi şi: ALERTĂ! Theresa May şi-a anunţat DEMISIA cu lacrimi în ochi! – VIDEO

“Vedem în această reformă, pentru moment destul de neclară, o ameninţare importantă pentru libertatea de expresie, şi în special pentru libertatea de expresie pe internet”, a adăugat el.

Potrivit acestuia, directiva ar putea conduce “la adoptarea de reguli similare cu o cenzură preventivă”.

Reforma drepturilor de autor, controversată, a fost adoptată la capătul unei lupte intense de doi ani în care s-au confruntat, pe de o parte, marile grupuri de presă şi artiştii favorabili legii şi, de cealaltă parte, giganţii lumii digitale şi apărătorii libertăţii internetului, îngrijoraţi de consecinţele sale.

Polonia a fost una dintre cele şase ţări care s-au opus reformei.

Citeşte şi: Trump a dat ordin serviciilor secrete să coopereze în ancheta lui William Barr

Una dintre principalele dispoziţii ale directivei face ca platformele să fie responsabile juridic de conţinut, forţându-le să se asigure că sunt respectate drepturile de autor.

O altă prevedere introduce un “drept conex” pentru editorii de presă, menit a le permite să fie mai bine remuneraţi pentru redistribuirea online a producţiei lor de agregatori precum Google News.

Anunţul guvernului conservator polonez vine cu două zile înaintea alegerilor pentru Parlamentul European. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.