Polonia ignoră un ordin al UE privind suspendarea măsurii de pensionare anticipată a judecătorilor de la Curtea Supremă

Publicat:

Polonia a cerut vineri Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să ridice o măsură temporară de suspendare a controversatelor reforme judiciare, susţinând în cadrul unei audieri că nu se justifică urgenţa cu care a fost luată decizia, relatează dpa, potrivit agerpres.

Vizată este o lege poloneză, adoptată în aprilie, care reduce vârsta de pensionare a judecătorilor de la Curtea Supremă. Ea este doar una dintr-o serie de reforme contestate de Comisia Europeană.


Citeşte şi: Prima ninsoare din iarna aceasta a paralizat traficul din New York – FOTO/VIDEO

La 19 octombrie, Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a cerut Poloniei să suspende temporar legea privind pensionarea obligatorie şi să îi primească înapoi pe judecătorii scoşi din sistem, ca răspuns la o solicitare a Comisiei Europene.

Decizia a fost luată printr-o procedură accelerată înainte ca să aibă loc o audiere, din cauza urgenţei solicitării.

Acesta este obiectul audierii care are loc vineri. CEJ va avea nevoie de mai multe săptămâni pentru a lua o decizie finală privind ordinul interimar.

Între timp, CEJ trebuie să analizeze de asemenea procesul intentat de Comisia Europeană împotriva Varşoviei, iar decizia finală care va stabili dacă reformele din Polonia încalcă valorile UE este aşteptată să mai dureze câteva luni.

Dacă CEJ nu ar fi acţionat rapid, ar fi existat “riscul unor daune serioase şi ireparabile”, a spus vineri avocatul Comisiei Europene, Saulius Kaleda. Alte ţări din UE pot să refuze, de exemplu, să pună în aplicare mandate de arestare emise de Polonia din cauza îndoielilor privind independenţa sistemului judiciar.

Bruxellesul şi Varşovia sunt în dispută de aproape trei ani din cauza îngrijorărilor că reformele introduse de guvernul naţional-conservator plasează sistemul judiciar sub o influenţă politică excesivă şi subminează valorile europene.

În iulie, reforma care reduce vârsta de pensionare a judecătorilor de la Curtea Supremă de la 70 la 65 de ani a intrat în vigoare. Legea a determinat pensionarea a peste 20 de jucători, inclusiv a preşedintei instanţei, Malgorzata Gersdorf.

Citeşte şi: Coreea de Nord anunţă că a testat o armă de ‘înaltă tehnologie’

Legislaţia le permite judecătorilor afectaţi să ceară preşedintelui polonez o prelungire a mandatului lor, dar că “nu există criterii clare” pentru această decizie şi nicio analiză judiciară, a precizat Comisia.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS) aflat la guvernare în Polonia susţine că prin această măsură curăţă Curtea Supremă de judecătorii corupţi şi că organizarea sistemului de justiţie este o chestiune care ţine de decizii naţionale.

Opozanţii acuză de asemenea PiS că încearcă să înlăture vocile critice.

Comisia Europeană a declanşat de asemenea o procedură separată de sancţiuni în privinţa statului de drept împotriva Varşoviei.

Însă procesul privind Articolul 7 trenează, statele membre neştiind cum să meargă mai departe, în timp ce Ungaria este hotărâtă să voteze împotriva suspendării dreptului de vot al Poloniei în UE, care este singurul instrument aflat la dispoziţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.