Polonia: Judecătoarea Malgorzata Gersdorf îşi continuă activitatea de la Curtea Supremă, sfidând o nouă lege prin care este forţată să se retragă

Publicat:

Malgorzata Gersdorf, preşedinta Curţii Supreme din Polonia, despre care guvernul polonez susţine că s-a retras, dar care insistă că mandatul său de la Curtea Supremă se termină în 2020, a venit la biroul său miercuri, declarând că situaţia este „foarte tensionată şi dramatică”, scrie Reuters, potrivit news.ro.

Ea a sfidat, astfel, o nouă lege implementată de partidul naţionalist aflat la putere, Justiţie şi Dreptate (PiS), care a forţat retragerea a 40% dintre judecătorii Curţii Supreme.


Citeşte şi: Citeşte şi: Rusoaica arestată în SUA este acuzată că a acţionat ca un agent străin pentru a influenţa alegerile americane

Partidele de opoziţie, majoritatea experţilor în Constituţie şi Comisia Europeană consideră că eforturile Moscovei de a o înlătura pe Gersdorf reprezintă o implicare inacceptabilă a politicului, care subminează independenţa justiţiei.

Gersdorf a declarat, la intrarea în clădire, că ea s-a prezentat la locul de muncă pentru a monitoriza Parlamentul polonez, care urmează să dezbată joi ultimele amendamente la legile privind Curtea Supremă.

Ele au ca scop numirea unui nou preşedinte al Curţii cât mai rapid.

Vezi şi: Două clădiri din India s-au prăbuşit una peste alta. Cel puţin doi oameni au murit – VIDEO

„Nu lupt pentru interesul meu, poziţia mea sau pentru a fi lăsată în pace. Dacă aş fi dorit să fiu lăsată în pace, aş fi renunţat la acest post de mult. Lupt pentru ţară, pentru statul de drept, pentru prezervarea Constituţiei”, a declarat Gersdorf.

În ciuda protestelor stradale şi presiunii Uniunii Europene, modificările aduse legilor justiţiei i-au oferit ministrului Justiţiei puterea de a numi şi înlătura judecători.

Uniunea Europeană a deschis mai multe cazuri împotriva Varşoviei, Polonia riscând să piardă fonduri de miliarde de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.