X

Polonia ‘nu a început încă’ antrenarea piloţilor ucraineni pentru a putea opera avioane de luptă F-16

Ministrul apărării polonez, Mariusz Blaszczak, a declarat marţi că ţara sa ‘nu a început încă’ antrenarea piloţilor ucraineni pentru a putea opera avioane de luptă F-16, deşi a precizat că Polonia ‘este pregătită’ să îşi asume această misiune, potrivit EFE, scrie agerpres

Într-o intervenţie la un post de radio local, ministrul apărării polonez s-a referit la afirmaţiile făcute anterior de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, care se declarase mulţumit în legătură cu faptul că instruirea piloţilor ucraineni pentru operarea F-16 ‘a început’ în diferite ţări.

Citește și :  Moscova susţine că retorica nucleară a G7 are scopul de a face presiuni asupra Rusiei şi a Chinei

Într-o serie de postări pe reţele de social media, ministrul polonez a anunţat că ‘instructorii Forţelor aeriene poloneze sunt gata să antreneze piloţi ucraineni în utilizarea avioanelor F-16’.

‘Am propus ca aceasta să se desfăşoare în cadrul misiunii Uniunii Europene. Este un exemplu excelent de cooperare între ţările Uniunii şi oferă posibilitatea de a reduce costul unei astfel de instruiri’, a adăugat Blaszczak.

Ministrul polonez a subliniat ‘importanţa foarte mare acordată acestei misiuni de către agenţiile UE’ şi a declarat că ‘acest lucru arată gradul înalt de pregătire al instructorilor noştri’.

În plus, el a indicat că ‘există instrumente care vor face posibilă rambursarea costurilor de formare a soldaţilor ucraineni’.

Blaszczak a anunţat, de asemenea, că a discutat la Bruxelles cu ministrul german al apărării, Boris Pistorius, despre înfiinţarea în Polonia a unui centru logistic pentru întreţinerea şi repararea tancurilor Leopard aflate deja în Ucraina şi despre posibilitatea de a ‘extinde prezenţa sistemelor Patriot germane pe teritoriul polonez’.

Citește și :  Nemţii ştiu: Putin NU este slăbit după 15 luni de război!

În luna ianuarie, sisteme de apărare antirachetă Patriot ale armatei germane au început să fie desfăşurate pe teritoriul polonez în regiunile de la graniţa cu Ucraina.

Blaszczak a precizat că Pistorius ‘va efectua în curând o vizită în Polonia’ şi că această problemă va fi discutată ‘în detaliu’ de ambele părţi.

Tags: Boris PistoriusF-16Josep BorrellMariusz BlaszczakPoloniaUE
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina