Polonia nu va închide mina de cărbune de la Turow, în pofida deciziei recente a Curţii de Justiţie a UE

Publicat:

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki a declarat luni că autorităţile de la Varşovia vor menţine deschisă mina de cărbune de la Turow, situată în apropiere de Cehia, în pofida deciziei recente a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), conform căreia Polonia trebuie să oprească exploatarea minei de cărbune de la Turow, transmite AFP, potrivit agerpres.  

“Nu intenţionăm să închidem mina şi nu vom accepta acest lucru deoarece asta a pune în pericol aprovizionarea energetică a Poloniei”, a declarat Mateusz Morawiecki într-o conferinţă de presă. Premierul a adăugat că Polonia va încerca să demareze negocieri cu ţara vecină Cehia, cea care a sesizat CJUE şi a obţinut oprirea exploatării minei de la Turow. De asemenea, Varşovia intenţionează să prezinte un nou set de argumente către CJUE, care după decizia de vineri urmează să examineze cazul pe fond mai târziu.


Citește și : Un fost militar din Royal Navy conducea o reţea de traficanţi de droguri în Spania

Premierul Morawiecki a mai spus că decizia CJUE este una “periculoasă” din punct de vedere al securităţii energetice, deoarece mina de la Turow aprovizionează cu lignit o centrală electrică din apropiere care generează 7% din producţia de electricitate a Poloniei.

Mina cu carieră deschisă de la Turow, exploatată din 1904, se află în sud-vestul Poloniei, în apropiere atât de graniţa cu Republica Cehă cât şi de cea cu Germania. Grupul energetic public polonez PGE, care deţine şi operează mina, intenţionează să continue extragerea cărbunelui până în 2044 şi să extindă exploatarea cu 25-30 kilometri pătraţi.

Potrivit autorităţilor cehe, mina are un impact negativ asupra mediului din regiunile frontaliere, localnicii reclamând zgomotul creat, praful generat de exploatare şi periclitarea rezervoarelor de apă potabilă.

Citește și : Şeful diplomaţiei americane face un tur de forţă în Orientul Mijlociu

CJUE a decis vineri că Polonia trebuie să pună capăt “imediat” exploatării unei mine de cărbune situate în apropiere de Republica Cehă şi ale cărei efecte nocive asupra mediului au fost denunţate de Praga.

În pofida unei creşteri economice susţinute după căderea comunismului, cărbunele are o pondere de peste 70% în producţia de electricitate a Poloniei. În plus, sectorul minier din Polonia asigură 80.000 de locuri de muncă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.