Polonia redeschide parțial școlile din 18 ianuarie

Publicat:

Elevii în vârstă de 7 până la 9 ani din Polonia se vor întoarce în şcoli din 18 ianuarie, la încheierea vacanţei de iarnă, a anunţat luni ministrul sănătăţii, Adam Niedzielski, citat de dpa. Deşi şcolile primare se redeschid parţial, alte măsuri împotriva coronavirusului rămân în vigoare, a precizat el, scrie agerpres

Printre restricţiile antiepidemice care vor fi aplicate în continuare se numără limitarea numărului de participanţi la adunările publice, închiderea mallurilor, barurilor, restaurantelor, cinematografelor şi teatrelor.


Citește și : Ocean Viking își reia operațiunile de salvare a migranților din Mediterană

La luarea deciziei, guvernul de la Varşovia a avut în vedere riscul răspândirii virusului, pe de o parte, şi pe de alta costul lipsei accesului la învăţământul cu prezenţă fizică, mai ridicat pentru elevii din clasele mici, au arătat oficiali guvernamentali în cadrul unei conferinţe de presă.

Luni, în Polonia a început testarea în masă pentru coronavirus a profesorilor din şcolile primare, iar până la sfârşitul săptămânii se vor putea testa şi vor primi rezultatele toate cadrele didactice care doresc, a informat ministrul educaţiei, Przemyslaw Czarnek.

Până acum, coronavirusul a provocat în Polonia peste 31.000 de decese. Vaccinarea a început după Crăciun, ca şi în alte ţări din Uniunea Europeană; până acum, au fost administrate peste 200.000 de doze, dar ritmul a fost mai scăzut în weekend. Michal Dworczyk, şeful campaniei guvernamentale de vaccinare, a dat asigurări că procesul se va accelera în curând, iar săptămâna aceasta vor fi vaccinaţi 250.000 de polonezi.

Citește și : Gorbaciov speră că Joe Biden va prelungi Tratatul New START

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.