Polonia respinge cererea UE de sesizare a CJUE împotriva reformei judiciare

Ministrul polonez pentru Uniunea Europeană, Szymon Szynkowski vel Sek, a reacţionat miercuri negativ la anunţul potrivit căruia Comisia Europeană va acţiona Polonia în faţa Curţii Europene de Justiţie pentru că a dat întâietate dreptului naţional în faţa dreptului european, relatează EFE, potrivit agerpres.

Vorbind pentru presa poloneză, Vel Sek a declarat că Polonia înţelege “argumentele exprimate de Comisia Europeană (CE), dar nu le împărtăşeşte şi insistă ferm că jurisprudenţa constituţională rămâne domeniul exclusiv al statelor membre, aşa cum au indicat instanţele germane sau spaniole în hotărârile lor respective”.

Citește și : Şase baloane ruseşti au apărut deasupra Kievului

Ministrul polonez al UE a declarat că “decizia Comisiei Europene nu este o surpriză şi ne va permite să ne prezentăm argumentele în cursul procedurilor ulterioare în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE)”.

Aceste declaraţii vin la scurt timp după ce s-a aflat că Executivul UE a dat în judecată Polonia la CJUE, susţinând că Tribunalul Constituţional polonez a încălcat legislaţia europeană.

Plângerea se referă la o hotărâre din octombrie 2021, în care Tribunalul Constituţional din Polonia a acordat prioritate dreptului polonez faţă de dreptul UE şi a declarat neconstituţionale anumite părţi din Tratatul de aderare a Poloniei la UE.

Potrivit Bruxelles-ului, hotărârea “a contestat în mod direct primatul dreptului UE şi prevederile tratatelor UE”. Bruxelles-ul consideră, de asemenea, că atunci când Tribunalul Constituţional polonez, în iulie 2021, nu a respectat ordinul său de suspendare a funcţionării Camerei disciplinare judiciare, a efectuat un “Polexit” juridic.

Citește și : Armata rusă este slăbită de conflict, NATO este revigorată (raport)

Varşovia urmează să primească peste 35 de miliarde de euro din fondurile europene pentru redresarea post-pandemică, dar cu condiţia să fie atinse anumite “repere” stabilite de Bruxelles care să garanteze independenţa judiciară în Polonia.

Tags: comisia europeanaPoloniaSzymon Szynkowski vel Sekuniunea europeana
Categorii: Diaspora