X

Polonia se îndreaptă cu paşi repezi spre CARANTINĂ generală

Polonia a raportat joi un număr record de 27.143 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, apropiindu-se de pragul la care guvernul a spus că ar putea fi forţat să impună carantina la nivel naţional, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Miercuri, guvernul a anunţat noi restricţii pentru a limita transmiterea coronavirusului, precizând că va impune un lockdown total dacă numărul de infectări va continua să crească.

Citeşte şi: Trump cere în instanţă suspendarea numărării voturilor în Pennsylvania

Următorul prag de la care ar fi necesare măsuri şi mai aspre a fost stabilit la o medie de 29.000-30.000 de cazuri pe săptămână, a indicat joi dimineaţă purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Muller, la postul Polskie Radio 1.

Joi au fost raportate şi 367 de decese, puţin sub cel mai grav bilanţ zilnic de până acum.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în spitale se aflau joi 19.114 pacienţii cu COVID-19, iar 1.615 erau conectaţi la ventilatoare.

Citeşte şi: Germania ajunge la aproape 20.000 de infectări zilnice

Mai sunt disponibile 28.010 de paturi şi 2.144 de aparate de ventilaţie.

Majoritatea magazinelor din mall-uri, teatrele, muzeele, galeriile şi sălile de cinema se vor închide de sâmbătă.

Toţi elevii care nu învaţă deja de la distanţă vor trece în acest regim începând de luni, iar hotelurile vor rămâne deschise doar pentru clienţii veniţi în scop de afaceri.

Tags: carantinacoronaviruscovid-19Piotr MullerPoloniavarsovia
Categorii: Externe