Polonia şi-a mai găsit un aliat în conflictul cu UE: ‘Statul de drept nu trebuie legat de fondurile europene’

Publicat:

Aspectele privind statul de drept nu ar trebui să fie legate de finanţarea de la Uniunea Europeană, a susţinut marţi preşedintele lituanian Gitanas Nauseda, după o întâlnire cu omologul său polonez Andrzej Duda, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Cred că din punct de vedere moral este nociv şi incorect să se lege principiile supremaţiei legii de resurse financiare”, a declarat şeful statului lituanian într-o conferinţă de presă.


Citeşte şi: Ferma fabricilor de boli: modul în care producția industrială de pui hrăneşte următoarea pandemie – Black News

”Chiar dacă juridic ar fi posibil, moral ar constitui un precedent foarte toxic care ar afecta în mod inimaginabil unitatea Uniunii Europene”, a adăugat el.

Nauseda s-a oferit să joace rolul de mediator între Polonia şi Comisia Europeană.

Partidul Lege şi Justiţie, aflat la putere în Polonia, a început în urmă cu câţiva ani o reformă a sistemului judiciar al ţării, pe fondul acuzaţiilor că judecătorii sunt supuşi presiunilor politice.

Comisia Europeană a lansat mai multe proceduri de infringement contra guvernului de la Varşovia, unele cazuri ajungând chiar la nivelul Curţii de Justiţie a UE (CJUE).

Citeşte şi: Letonia intră în LOCKDOWN! Rata infectărilor este în creştere – Black News

În luna iulie, CJUE a decis că o cameră disciplinară creată în 2018 în cadrul Curţii Supreme poloneze nu garantează deplin independenţa şi imparţialitatea judecătorilor.

Membrii acestei camere sunt selectaţi de Consiliul Naţional al Magistraturii din Polonia, ai cărui membri sunt numiţi de către parlamentul polonez. Potrivit CJUE, Consiliul Naţional al Magistraturii ”a fost reorganizat semnificativ de executivul şi legislativul poloneze”, iar independenţa sa ”poate ridica dubii justificabile”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.