X

Polonia şi Ungaria se vor opune prin veto bugetului UE

Ungaria şi Polonia, două ţări aflate în conflict cu Comisia Europeană în ultimii ani din cauza unor reforme considerate a încălca standardele democratice, ar urma să se opună prin veto viitorului buget al UE din cauza propunerii de a condiţiona alocarea de fonduri comunitare de respectarea statului de drept, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Acum este un moment decisiv pentru ce se va întâmpla în Europa. Polonia se poate folosi de veto ca un instrument util menit a bloca proiectul politic conceput să îi limiteze suveranitatea”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, ministrul polonez al Justiţiei, Zbigniew Ziobro.

Vezi şi: SpaceX a decolat cu oameni la bord spre Staţia Spaţială Internaţională – VIDEO

“Sunt convins că, la fel ca premierul (ungar) Viktor Orban, prim-ministrul (polonez) Mateusz Morawiecki se va folosi de acest drept”, a spus el.

Site-ul de ştiri portfolio.hu din Ungaria a relatat că Budapesta intenţionează să îşi exprime luni un veto politic în legătură cu bugetul UE pentru 2021-2027 din cauza propunerii de a condiţiona alocarea de fonduri ale UE de respectarea statului de drept.

Conform portfolio.hu, preşedinţia germană a UE le va cere luni statelor membre să îşi exprima poziţia politică asupra propunerii de condiţionare a fondurilor, iar guvernul ungar se va opune prin veto atât bugetului UE, când şi fondului pentru recuperarea post-pandemie.

Guvernul naţionalist de la Budapesta, condus de premierul Viktor Orban, este de mai mulţi ani în dispută cu Bruxellesul din cauza unei presupuse încălcări a standardelor democratice, ceea ce a marginalizat Ungaria, alături de Polonia aliată, în blocul comunitar.

Parlamentul European şi Consiliul UE au ajuns la începutul lunii noiembrie la un acord cu privire la condiţionarea fondurilor UE de respectarea standardelor democratice prevăzute în tratatul fondator al UE, cum ar fi libertatea instanţelor, libertatea media şi libertatea educaţiei, toate fiind supuse atacurilor de către Orban în ultimii ani.

Citeşte şi: Incendiu puternic într-o staţie de metrou din Berlin! Patru oameni au fost răniţi

Formaţiunea lui Orban, Fidesz, a fost suspendată din Partidul Popular European, familia sa politică europeană de dreapta, iar Parlamentul European a început o procedură pentru suspendarea drepturilor de vot ale Ungariei în blocul comunitar ca răspuns la încălcările regulilor democratice, reaminteşte Reuters.

Orban a respins acuzaţiile, spunând că Bruxellesul foloseşte standarde duble, pentru că ar permite altor ţări sa facă lucruri pentru care Ungaria este sancţionată.

Tags: bruxellesbudapestabugetConsiliul UEFideszMateusz MorawieckiParlamentul EuropeanPartidul Popular EuropeanPoloniaUngariaUniunea Europeană (UE)Viktor OrbanZbigniew Ziobro
Categorii: Diaspora