X

Polonia sprijină decizia Germaniei de a se implica în Iniţiativa celor Trei Mări

Polonia sprijină decizia Germaniei de a se implica în Iniţiativa celor Trei Mări în calitate de stat partener, a declarat marţi Krzysztof Szczerski, şeful de cabinet al preşedintelui polonez, relatează agenţia PAP, potrivit agerpres.

Oficialul polonez a adăugat că “este posibil ca Germania să participe la viitorul summit al Iniţiativei din septembrie (de la Bucureşti), alături de reprezentanţi ai Statelor Unite şi ai preşedintelui Comisiei Europene”.

Citește și: Demisie surprinzătoare în guvernul francez. Unul dintre cei mai populari miniștri a renunțat la funcție

Totodată, şeful de cabinet al preşedintelui polonez şi-a exprimat satisfacţia că Iniţiativa celor Trei Mări “este percepută pozitiv de partenerii străini”. “Acest lucru dovedeşte importanţa sa crescândă în politica europeană şi euro-atlantică”, a mai spus el.

“Preşedintele Andrzej Duda şi-a exprimat în mod constant convingerea că Iniţiativa celor Trei Mări ar trebui să fie un mecanism important de cooperare în beneficiul dezvoltării armonioase şi al securităţii întregii Europe. Dacă o altă ţară importantă susţine această iniţiativă, asta înseamnă că este una pertinentă şi are şansa de a-şi consolida rolul în politica internaţională”, a subliniat Szczerski.

Citește și: În sfârșit, s-a aflat unde și cu cine și-a petrecut Vladimir Putin vacanța de vară

Iniţiativa celor Trei Mări a fost lansată în 2015 de Polonia şi Croaţia cu scopul de a promova cooperarea în domeniul infrastructurii între ţările situate la Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică şi a avut prima reuniune în 2016 în Croaţia. La acest proiect au aderat Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Cel de-al doilea summit al Iniţiativei a avut loc la Varşovia în iulie 2017, următorul fiind programat pe 17 şi 18 septembrie la Bucureşti.

 

Tags: Andrzej DudaAustriaBulgariacehiaCroatiaEstoniagermaniaIniţiativa celor Trei MăriKrzysztof SzczerskiLetoniaLituaniaMarea Adriaticămarea balticamarea neagraPoloniaRomaniaSlovaciasloveniaUngaria
Categorii: Diaspora