Polonia spune că se va opune oricărui demers al UE care urmăreşte să priveze Ungaria de fonduri europene

Publicat:

Polonia afirmă că se va opune “oricărui demers” al Bruxellesului care urmăreşte să priveze Ungaria de finanţări europene de 7,5 miliarde de euro din cauza riscurilor de corupţie din această ţară, relatează AFP, potrivit agerpres

Comisia Europeană a evidenţiat duminică “nereguli” şi “carenţe” în procedurile de achiziţii publice din Ungaria, proporţia “anormal” de ridicată a cererilor unice pentru aceste contracte, precum şi lipsa controlului asupra conflictelor de interese şi absenţa urmăririlor judiciare în caz de suspiciuni de fraudă.


Citește și : Cum intenţionează UE să reducă facturile la energie?

“Polonia se va opune cu toată forţa oricărui demers al instituţiilor europene care ar urmări să priveze de fonduri o ţară membră, în acest caz Ungaria, într-un mod complet neautorizat”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki într-o conferinţă de presă.

Şeful guvernului naţionalist-populist polonez, el însuşi în conflict cu Bruxellesul, care îl acuză de nerespectarea statului de drept, a reamintit că omologul şi aliatul său ungar Viktor Orban a pregătit deja “un proiect de acord cu Comisia Europeană”.

Bruxellesul a acordat un termen de câteva săptămâni Budapestei pentru a face reforme.

Executivul european a sugerat Consiliului, instituţia care reprezintă statele membre şi căreia îi revine decizia finală, să suspende 65% din fondurile a trei programe legate de politica de coeziune, ceea ce reprezintă 7,5 miliarde de euro.

Citește și : Putin: Rusia nu are vreo legătură cu criza energetică din Europa

Bruxellesul a declanşat în aprilie împotriva Ungariei o procedură care nu a mai fost folosită până acum şi care ar putea conduce la suspendarea unor finanţări europene cât timp utilizarea lor este ameninţată de încălcări ale principiilor statului de drept.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.