Polonia suplimentează ajutorul pentru agricultorii afectaţi de cerealele ucrainene şi critică răspunsul Comisiei Europene

Publicat:

Ajutorul oferit de UE agricultorilor afectaţi de pătrunderea liberă pe piaţă a cerealelor ucrainene este prea puţin şi vine prea târziu, a declarat vineri premierul polonez Mateusz Morawiecki, după ce guvernul său a aprobat măsuri de sprijin în valoare de peste 10 miliarde de zloţi (peste 2 miliarde de euro) pentru agricultura poloneză, transmite Reuters, potrivit agerpres

“Ceea ce UE ne oferă este oferit cu întârziere, este prea puţin, o picătură într-un ocean al nevoilor”, a remarcat premierul polonez la o conferinţă de presă, referindu-se la anunţul Comisiei Europene de suplimentare cu 100 de milioane de euro a ajutorului precedent de 56 de milioane de euro destinat agricultorilor din statele central şi est-europene prejudiciaţi de importurile de cereale ucrainene.


Citește și : Germania vea să îşi retragă sistemele Patriot din Polonia şi Slovacia

Comisia Europeană a mai spus că intenţionează să introducă restricţii asupra importurilor ucrainene de grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi seminţe de rapiţă, în timp ce statele central şi est-europene cer ca astfel de măsuri să vizeze de asemenea mierea şi unele produse din carne.

Guvernul polonez a aprobat vineri noi măsuri de sprijin pentru agricultori, printre acestea numărându-se creşterea de la 1,20 la 1,46 zloţi a scutirii de la plata accizelor pentru litrul de motorină. Premierul Morawiecki a declarat că va cere acordul Comisiei Europene pentru a creşte această scutire la 2 zloţi. De asemenea, guvernul de la Varşovia va aloca subvenţii astfel încât agricultorii să obţină un preţ minim de 1,4 zloţi pe tona de grâu.

Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială aplicate importurilor de cereale şi altor produse alimentare ucrainene, fără a li se impune respectarea standardelor europene de calitate.

Pe de altă parte, mari cantităţi de cereale ucrainene destinate statelor terţe şi transportate prin “coridoarele de solidaritate” create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele în afara UE au rămas pe pieţele ţărilor central şi est-europene.

Premierii din Bulgaria, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria au sesizat Comisiei Europene distorsiunile provocate astfel pe pieţele din ţările lor prin supraofertă şi prăbuşirea preţurilor. Într-o scrisoare adresată în martie preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cei cinci premieri au estimat că UE ar trebui să reintroducă taxe vamale asupra produselor agricole ucrainene dacă afluxul acestora nu poate fi oprit prin alte mijloace. Totuşi, Bruxellesul a prelungit recent liberalizarea importurilor de produse agroalimentare ucrainene până în iunie 2024.

Citește și : Biden îşi va anunţa candidatura pentru alegerile din 2024 săptămâna viitoare – VIDEO

Prin urmare, pentru a-şi proteja sectorul agricol, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis importurile acestor produse ucrainene. În acest timp, Bruxellesul insistă că măsurile unilaterale ale statelor membre în sfera comercială nu sunt permise, Comisia Europeană invocând competenţa exclusivă a UE în politica comercială.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.