X

Polonia trebuie să garanteze organizarea unor alegeri prezidenţiale ‘libere şi corecte’ (Comisia Europeană)

Comisia Europeană a transmis miercuri că Varşovia trebuie să asigure alegeri “libere şi corecte”, în contextul în care Polonia este blocată într-o criză politică în legătură cu scrutinul prezidenţial ce urma să aibă loc duminică, dar a cărui dată este neclară, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Preşedinta CE, Ursula von der Leyen, a discutat în cadrul executivului comunitar de la Bruxelles despre “importanţa unor alegeri prezidenţiale libere şi corecte în Polonia, în contextul crizei coronavirusului”, a spus un purtător de cuvânt al CE într-o conferinţă de presă.

Citește și : Boris Johnson înfruntă opoziţia britanică cu privire la bilanţul epidemiei de coronavirus

În contextul unor dispute în cadrul coaliţiei de guvernare conduse de partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), care a propus un vot prin corespondenţă din cauza pandemiei de coronavirus, nu este clar dacă, la ce dată şi cum se va desfăşura exact scrutinul prezidenţial din Polonia.

Varşovia nu poate exclude varianta alegerilor legislative anticipate în cazul agravării crizei politice generate de organizarea scrutinului prezidenţial programat în luna mai, a declarat miercuri Michal Dworczyk, şeful de cabinet al premierului polonez.

Senatul polonez a respins marţi o propunere a guvernului privind desfăşurarea scrutinului prezidenţial la 10 mai prin corespondenţă din cauza pandemiei de COVID-19, ceea ce a constituit o lovitură dată partidului PiS, dar era o decizie aşteptată.

Citește și : Situația pandemiei de COVID-19 în Spania

Ultimul cuvânt asupra alegerilor prezidenţiale îl va avea camera inferioară a parlamentului, unde PiS are o majoritate fragilă. Unii dintre parlamentarii parteneri de coaliţie ai PiS se pronunţaseră anterior împotriva organizării alegerilor prezidenţiale în luna mai.

Tags: alegericomisia europeanacriza politicaPoloniaUrsula Von Der Leyenvarsovia
Categorii: Diaspora