StiripesurseExternePolonia va semna în curând un contract pentru 'cel mai important...

Polonia va semna în curând un contract pentru ‘cel mai important sistem antidrone din Europa’

Publicat:

Ministrul apărării polonez, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunţat semnarea iminentă a unui contract pentru înfiinţarea “celui mai mare sistem antidrone din Europa” în această ţară membră NATO, informează sâmbătă AFP.

Polonia, care este şi membră a Uniunii Europene, se învecinează cu Ucraina, Rusia şi Belarus şi se numără printre cei mai înfocaţi susţinători ai Kievului în faţa invaziei ruseşti, potrivit stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Varşovia, care cheltuieşte deja aproape 5% din PIB pentru consolidarea sistemelor sale de apărare, a estimat recent că un “scut” antidrone la graniţa sa de est ar putea costa în jur de două miliarde de euro.

Potrivit ministrului apărării polonez, contractul dintre Varşovia şi un consorţiu internaţional creat pentru a satisface “o nevoie operaţională urgentă” ar trebui semnat până la sfârşitul lunii ianuarie.


“Negocierile dintre Agenţia Poloneză pentru Armament şi consorţiul format pentru acest proiect (…) sunt deja încheiate”, a declarat ministrul pentru cotidianul Gazeta Wyborcza, fără a menţiona valoarea investiţiei.

Noul sistem se va baza pe “diverse tipuri de armament” livrate în principal de furnizori locali, dar în cooperare cu grupuri străine, a adăugat ministrul.

“Anul trecut am semnat deja un contract cu grupul turc Anduril pentru ceea ce se numeşte ‘protecţie electronică'”, iar compania norvegiană Konsberg “se numără printre grupurile cu care suntem în discuţii”, a spus el.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Polonia monitorizează îndeaproape atacurile masive ale dronelor ruseşti din Ucraina şi a experimentat, de asemenea, incursiuni ale aeronavelor ruseşti pe teritoriul său.

Citeşte şi:  Noul şef al diplomaţiei americane promite să ofere asigurări comunităţii internaţionale bruscate de Trump

După ce s-a oferit recent să livreze Kievului cele mai recente avioane de vânătoare MiG-29 de concepţie sovietică, Varşovia şi-a menţionat, de asemenea, interesul pentru tehnologiile ucrainene în domeniul dronelor, care au fost extrem de dezvoltate de la începutul invaziei ruseşti de acum aproape patru ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump scapă de ‘bazooka’ europenilor. UE amână încă șase luni măsurile comerciale împotriva SUA

Uniunea Europeană va menține pentru încă șase luni suspendarea unui pachet de măsuri comerciale pregătite împotriva Statelor Unite, a anunțat vineri Comisia Europeană. Pachetul,...

Szijjarto: Ungaria stă la masa unde se creează o nouă ordine mondială

Spre deosebire de Europa, Ungaria stă la masa unde se creează o nouă ordine mondială, a declarat ministrul de externe Peter Szijjarto vineri la...

Mii de copii din satele Moldovei vor avea acces la programe extrașcolare, cu sprijinul UE

Mii de copii din comunitățile rurale ale Moldovei vor avea acces la activități educaționale extrașcolare moderne. Uniunea Europeană a oferit sprijin financiar nerambursabil de...

Garduri electrice vor fi instalate în România, pentru protecția oamenilor de urși

Mii de kilometri de garduri electrice vor fi instalate în România, pentru a limita situațiile în care oamenii ajung în conflict cu animale sălbatice,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.