X

Polonia vrea să expulzeze 45 de diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj

Serviciile poloneze de contraspionaj (ABW) au anunţat miercuri că au identificat 45 de diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj şi au cerut Ministerului de Externe să îi expulzeze, informează AFP şi Reuters, potrivit agrepres.

“Agenţia de securitate internă a stabilit o listă de 45 de persoane care lucrează în Polonia sub acoperirea unor activităţi diplomatice (…) şi care desfăşoară de fapt o activitate de spionaj împotriva Poloniei, dar şi împotriva aliaţilor noştri”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al ABW, Stanislaw Zaryn.

Citeşte şi: Jamaicanii i-au întâmpinat cu ostilitate pe ducii de Cambridge – Black News

Lista a fost înaintată Ministerului de Externe, a afirmat el. Lista “include ofiţeri ai serviciilor speciale ale Federaţiei Ruse şi persoane care colaborau cu ei”, a adăugat Zaryn.

Ulterior, pe Twitter, el a precizat că “ABW cere expulzarea lor de pe teritoriul Poloniei”.

Totodată, purtătorul de cuvânt a mai anunţat inculparea pentru spionaj în favoarea Rusiei a unui polonez care lucra în arhivele primăriei din Varşovia.

Citeşte şi: New York Times a confirmat în sfârșit că benzile Watergate sunt AUTENTICE – Black News

Un purtător de cuvânt al guvernului polonez a precizat că ambasadorul Rusiei la Varşovia a fost convocat la Ministerul de Externe şi că în cursul zilei vor fi anunţate deciziile privind paşii următori.

La Moscova, Ministerul de Externe rus a transmis că va răspunde dacă diplomaţii săi sunt expulzaţi din Polonia, potrivit agenţiei ruse de presă RIA. 

Tags: diplomatimoscovaPoloniarusiaServiciile poloneze de contraspionaj (ABW)spionajStanislaw Zarynvarsovia
Categorii: Diaspora