Poluare în Marea Tireniană după o coliziune între un feribot şi o navă

Un feribot şi o navă care transportă containere au intrat în coliziune în nordul Mării Tireniene, iar în urma accidentului în apă se scurge carburant, anunţă autorităţile franceze şi italiene, potrivit Mediafax.

Accidentul maritim a avut loc duminică în Marea Tireniană, între Insula Corsica (Franţa) şi Portul italian Genova, anunţă autorităţile, citate de site-ul IlPost.it.

Citește și : Coaliţia guvernamentală din Estonia şi-a pierdut majoritatea în parlament

Feribotul tunisian Ulysse a intrat în coliziune cu nava portcontainer CLS Virginia. Nicio persoană nu a fost rănită în accident.

În urma coliziunii, din nave se scurge carburant, formându-se o pată cu lungimea de patru kilometri.

Operaţiunile de eliminare a poluării sunt gestionate de autorităţile maritime franceze, dar Italia a trimis trei nave la locul accidentului.

Autorităţile franceze cercetează circumstanţele producerii accidentului maritim.

Citește și : Franța: Sarkozy a pierdut un prim apel împotriva judecării lui într-un dosar de corupţie și trafic de influenţă

Tags: coliziuneCorsicaGenovaMarea Tirenianăpoluare
Categorii: Diaspora