Poluarea atmosferică provocată de incendiile de pădure din Malaezia, la niveluri record

Publicat:

Stratul dens de fum provenit de la incendiile de pădure care au izbucnit în urmă cu două săptămâni în Malaezia a provocat marţi niveluri record de poluare în statul Sarawak, potrivit Air Pollution Index (API), informează DPA, potrivit agerpres.

Potrivit API, poluarea înregistrată în acest stat din nord-vestul insulei Borneo a atins niveluri de 311 în oraşul Sri Aman la ora locală 03:00 (19:00 GMT), urcând în mod constant până la un maxim de 367 până la ora locală 09:00.


Citește și : Avocat: Premierul Johnson va acţiona în consecinţă dacă Curtea Supremă decide că suspendarea parlamentului a fost ilegală

Niveluri de peste 300 sunt considerate periculoase pentru sănătatea umană, putând provoca dificultăţi în respiraţie, declanşa crize de astm sau exacerba dezvoltarea unor afecţiuni precum bronşita.

Calitatea aerului este considerată bună sau moderată atunci când nivelurile de poluare înregistrate se situează între valorile 0-100, iar de la 101 la 300, calitatea poate varia de la nesănătoasă la foarte nesănătoasă.

Autorităţile locale preconizează să închidă marţi circa 500 de şcoli din Sarawak din cauza norului de poluare, după ce măsurătorile API pe teritoriul statului malaezian au depăşit pragul de 200.

Malaezia se confruntă de mai multe săptămâni cu acest nor poluant şi a încercat să reducă fumul periculos, provenit în special din regiunile indoneziene Sumatra şi Kalimantan.

Ploaia artificială creată luni în urma unei operaţiuni guvernamentale a dus la ameliorarea situaţiei în mai multe districte, însă precipitaţiile care au urmat ”nu au fost atât de acoperitoare pe cât se aştepta”, a precizat Departamentul de Meteorologie într-un mesaj publicat pe Facebook.

Citește și : Aproximativ 153.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după redeschiderea postului de frontieră cu Iordania

Practica anuală din Indonezia a incendierii suprafeţelor forestiere în scopul practicării agriculturii a atras plângeri din partea ţărilor învecinate din Asia de Sud-Est.

Cu toate acestea, Indonezia a negat că ar fi responsabilă pentru norul poluant, susţinând că incendiile s-au dezlănţuit şi în regiuni din Malaezia, precum şi pe plantaţiile deţinute de Malaezia în Indonezia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Corupție electorală fără precedent: 130.000 de cetățeni, mituiți cu bani din Rusia

Corupție electorală fără precedent: 130.000 de cetățeni, mituiți cu bani din Rusia Inspectoratul General al Poliției (IGP) și Procuratura Anticorupție (PA) au organizat astăzi un...

Sute de părinți, care au decis să-și transfere copiii în școli mai mari, vor primi alocații

Sute de părinți, care au decis să-și transfere copiii în școli mai mari, vor primi alocații Sute de părinți, care au decis să-și transfere copii...

Briefing de presă susținut de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, și procurorul șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin

Briefing de presă susținut de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, și procurorul șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, cu privire la finanțarea...

Percheziții masive: Poliția și Procuratura descoperă noi scheme de corupere a alegătorilor

Percheziții masive: Poliția și Procuratura descoperă noi scheme de corupere a alegătorilor Noi metode de finanțare ilegală a unor partide politice și forme de corupere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.