Pompeo, aşteptat în Belarus pentru vizita americană la cel mai înalt nivel în peste un deceniu

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo efectuează sâmbătă o vizită în Belarus, unde se va întâlni cu preşedintele Aleksandr Lukaşenko, relatează DPA, potrivit agerpres.

Secretarul de stat Mike Pompeo va fi oficialul american cu rangul cel mai înalt care va vizita fosta republică sovietică cu un regim autoritar de când relaţiile dintre cele două părţi au ajuns la un nivel critic în urmă cu peste un deceniu.

Citește și : Primul caz de infectare cu noul coronavirus în Spania

“Secretarul se va întâlni cu preşedintele Lukaşenko şi ministrul de externe Makei pentru a sublinia angajamentul american pentru un Belarus suveran, independent, stabil şi prosper şi a afirma dorinţa noastră de a normaliza relaţiile noastre bilaterale”, a menţionat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Turneul lui Pompeo include mai multe foste republici sovietice din estul Europei şi Asia centrală, în contextul în care SUA încearcă să-şi dezvolte relaţiile într-o regiune dominată în mod tradiţional de rivala Rusia.

Lukaşenko, care se află la putere de un sfert de secol, a acuzat săptămâna trecută Rusia vecină, aliatul său cel mai apropiat, că îi încarcă factura pentru petrol şi gaze naturale. În contextul disputei, Belarusul încearcă să-şi asigure resurse energetice din alte părţi.

SUA şi Belarus au acţionat în sensul restabilirii relaţiilor diplomatice în ultimele luni, fostul consilier pentru securitate naţională John Bolton întâlnindu-se cu Lukaşenko în august pentru a discuta despre neproliferarea armelor nucleare.

Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat puternic în urmă cu peste un deceniu, când SUA au impus sancţiuni împotriva lui Lukaşenko după alegerile prezidenţiale din Belarus din 2006, în baza unor alegaţii că ar fi fost implicat în “abuzuri împotriva drepturilor omului legate de represiunea politică”.

Citește și : Marea Britanie a ieşit OFICIAL din Uniunea Europeană

Instituirea sancţiunilor a determinat Belarusul să-şi retragă ambasadorul din SUA şi să insiste ca ambasadorul american să părăsească ţara.

În 2008, guvernul belarus “a forţat unilateral ambasada americană să-şi retragă ambasadorul şi să-şi reducă personalul de la 35 la cinci diplomaţi”, a menţionat ambasada într-un comunicat.

This post was last modified on 01/02/2020 10:36 10:36

Tags: Aleksandr LukaşenkoasiabelarusPompeoSUA
Categorii: Diaspora