X

Pompeo confirmă repatrierea a rămăşiţelor unor soldaţi americani ucişi în timpul Războiului din Coreea

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a confirmat miercuri că SUA au ajuns la un acord cu Coreea de Nord pentru repatrierea, în următoarele săptămâni, a rămăşiţelor unor soldaţi americani ucişi în timpul Războiului din Coreea (1950-1953), transmite EFE, potrivit agerpres.

Pompeo, care a făcut declaraţii cu puţin timp înaintea unei şedinţe a cabinetului la Casa Albă, a confirmat astfel parţial informaţiile recente din mass-media conform cărora Phenianul ar urma să trimită, într-un termen de maxim trei săptămâni, rămăşiţele a 55 de militari.

Citește și : Trump a cerut în opt rânduri o reuniune cu Rohani

Acordul a fost realizat la întâlnirea delegaţiilor SUA şi Coreei de Nord, desfăşurată duminică, în localitatea Panmunjom, la frontiera intercoreeană.

Iniţial, respectiva întâlnire era prevăzută pentru joi, dar a fost amânată, după cum a arătat Pompeo, după ce nord-coreenii nu s-au prezentat la locul convenit.

Departamentul de Stat a informat duminică, imediat după reuniune, că ambele delegaţii au stabilit reluarea eforturilor de căutare pentru descoperirea rămăşiţelor a aproape 5.300 de soldaţi americani ucişi în Războiul din Coreea şi care se presupune că au fost îngropaţi pe teritoriul nord-coreean.

Citește și : Cambodgia: Peste o mie de familii, evacuate în urma inundaţiilor

Înţelegerea intervine după ce preşedintele american, Donald Trump, şi liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, s-au întâlnit în Singapore, pe 12 iunie, pentru a negocia denuclearizarea Coreei de Nord.

Tags: acordCoreea de NordMike PompeorepatrieresoldatiSUA
Categorii: Știrile zilei