Pompeo participă la foarte discreta reuniune a Grupului Bilderberg

Publicat:

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo participă sâmbătă la Montreux, în Elveţia, la foarte discreta reuniune anuală a Grupului Bilderberg, ce reuneşte peste o sută de personalităţi politice şi economice europene şi din America de Nord în jurul unor probleme cu miză mondială, informează AFP, potrivit agerpres.

Prezenţa oficialului american a fost confirmată pentru presă de Departamentul de Stat al SUA.


Citește și : Atac armat în Virginia Beach – cel puţin 12 oameni au fost ucişi

Semn al confidenţialităţii care domneşte în jurul acestei reuniuni, ea nu figurează pe agenda oficială a secretarului de stat american, iar prezenţa lui nu este menţionată în lista de participanţi publicată de organizatori.

Reuniunea a început joi şi va dura până duminică.

Cea de-a 67-a reuniune a Grupului Bilderberg, la care participă 130 de reprezentanţi din 23 de ţări, potrivit organizatorilor, va fi consacrată în special viitorului Europei, schimbărilor climatice, Chinei şi Rusiei. Mai multe subiecte asupra cărora Administraţia lui Donald Trump are opinii tranşante: “climatoscepticism” – Mike Pompeo a estimat recent că topirea gheţurilor din Arctica deschide “noi căi de trecere” şi prin urmare “noi oportunităţi comerciale” -, relaţii transatlantice degradate, confruntare pe toate azimuturile cu China şi relaţii complicate cu Moscova.

Departe de ochii presei, schimburile se fac în mod discret: participanţii sunt liberi să folosească informaţiile colectate, însă fără a dezvălui nici identitatea, nici afilierea persoanelor aflate la originea acestor informaţii.

Citește și : Explozie PUTERNICĂ la o fabrică de explozibili în Rusia : 38 răniți

Jared Kushner, ginerele şi consilierul preşedintelui american Donald Trump, care ar urma să-şi dezvăluie în viitorul apropiat planul pentru soluţionarea conflictului israeliano-palestinian, se află de asemenea la Montreux în acest weekend pentru a participa la reuniune.

Printre alţi invitaţi se numără premierul olandez Mark Rutte, ministrul german al apărării Ursula von der Leyen, ministrul francez al economiei Bruno Le Maire şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.